Statul român nu renunță la «Cumințenia Pământului» jpeg

Statul român nu renunță la «Cumințenia Pământului»

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 2 martie 2017

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, a declarat miercuri, că statul nu renunță la a-și exercita dreptul de preempțiune privind sculptura ”Cumințenia Pământului”, de Constantin Brâncuși.

Ionuț Vulpescu a numit, încă o dată, campania ”Brâncuși e al meu”, derulată timp de mai multe luni în 2016, ”un eșec” și a spus că guvernul Cioloș recunoaște această nereușită, relatează news.ro

”Ieri (marți, n.r.), în Parlament, au fost respinse cele două ordonanțe. Există o Hotărâre de Guvern dată de guvernul Cioloș, prin care oamenilor li se vor restitui până la 31 decembrie 2017 donațiile. Guvernul Cioloș recunoaște prin această hotărâre eșecul. Eu nu pot decât să constat cu tristețe. În decembrie 2015 rămăsesem la 5 milioane de euro. Nu știu cum s-a ajuns la 11 milioane”, a afirmat Ionuț Vulpescu.  

Procesul de negociere cu proprietarii sculpturii nu era încheiat la momentul în care Ionuț Vulpescu a predat portofoliul.

”Nu, nu am bătut palma pe acea sumă”, a confirmat ministrul.

Întrebat dacă Ministerul Culturii și Identității Naționale și guvernul vor renunța la a cumpăra bunul de patrimoniu mobil, el a răspuns negativ. 

”Nu este acum ori niciodată. Ori de câte ori sculptura va fi scoasă la vânzare, statul poate să își exercite dreptul de preempțiune”, a spus Vulpescu.  

Citește și: 

«Cuminţenia Pământului» rămâne la MNAR până la sfârșitul anului 2017