Statuie veche de peste 2000 de ani, descoperită pe coasta Mării Negre jpeg

Statuie veche de peste 2000 de ani, descoperită pe coasta Mării Negre

📁 Antichitate
Autor: Redacția

O statuie din marmură, de peste 2000 de ani, a zeiţei supreme a Anatoliei, Cybele, a fost descoperită în provincia Ordu, localizată pe coasta Mării Negre.

Statuia a zeiţei Cybele stând pe tron, cântăreşte 200 de kilograme şi măsoară 110 centimetri. Anticul artefact a fost descoperit în urma unor excavaţii iniţiate de către echipa de arheologi ai Universităţii Gazi. Descoperirea este una rară pe teritoriul Turciei, iar statueta va fi transferată la muzeul din Ordu.

Zeiţa Cybele este un simbol al fertilităţii şi al prosperităţii. În mitologia ţării, ea este personificarea pământului. În mitologia greacă zeiţa omonimă este Gaia. De asemenea, Cybele este asociată cu natura fertilă, munţii, oraşele, deopotrivă cu pereţii oraşelor şi cu animalele sălbatice.