Soarta Vilei Miclescu, dezbătută luni la MŢR
Miticul conac în stil brâncovenesc în care s-a filmat «Felix şi Otilia» a devenit «o casă care plânge». Lăsată să se autodegradeze de actualii proprietari, miza fiind terenul de o valoare exorbitantă, Vila Miclescu de pe Şoseaua Kiseleff nr. 35-37 este acum aproape o ruină.
Firavele încercări ale autorităţilor nu au reuşit să oprească declinul acestei case, în ciuda dublei sale importanţe:arhitectonice-e creaţia lui Ion Mincu-şi istorice-în această vila s-au organizat numeroase serate şi întâlniri între personalităţi interbelice. Chiar Charles de Gaulle, prieten cu proprietarul, a ales să locuiască în această casă, în timpul vizitei în România.
Ce pot face autorităţile locale pentru a salva această casă este tema unei dezbateri pe care o propune candidata USB la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, luni, 30 mai, ora 10.00, la Muzeul Ţăranului Român.
Oameni de cultură, arhitecţi, istorici, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi bloggeri vor aduce la dezbatere argumente de ce trebuie să fie salvată Vila Miclescu. Despre valoarea utilitară pentru comunitate a vilei îşi vor expune părerea sociologi şi reprezentanţi ai asociaţiilor de restaurare şi conservare a clădirilor de patrimoniu. Toti cei interesaţi sunt aşteptaţi cu plăcere.