Scornicești printre amintiri
Artmark organizează o nouă licitație cu obiecte din Epoca de Aur. Obiectele scoase la vânzare pot fi văzute de public până marți, 19 aprilie, când, la ora 19:30, va începe Licitația Epoca de Aur la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5.
După jumătatea anilor ´80 se pare că interesul pentru pace s-a ascuțit puternic în gândurile lui Nicolae Ceaușeșcu. Altfel, cum s-ar explica darurile primite de la diferite întreprinderi, cum ar fi Globul Păcii, confecționat special cu ocazia zilei de naştere a lui Nicolae Ceaușescu (preț de pornire:120 euro) sau Macheta reprezentând realizările României în lupta pentru pace şi dezarmare, primită cadou în 1987 (preț de pornire:180 euro).
Dar totul a început la Scornicești, locul natal al lui Nicolae Ceaușescu, care i-a rămas drag pentru totdeauna. Pentru a păstra sentimentul de apropiere chiar și când se afla la Palatul Primăverii, Ceaușescu a comandat o machetă a casei copilăriei, care îi aducea pacea chiar și atunci când dorul de casă îl apăsa. Realizată din lemn și alamă, macheta are un preț de pornire de 300 euro. Peste ani, îl întâlnim pe liderul Nicolae Ceaușescu în diverse fotografii, care semnalează întâlnirile diplomatice, vizitele la întreprinderi, discursurile însuflețite sau chiar în intimitatea familiei. Cea mai reușită este un portret rar cu un Nicolae Ceaușescu vesel și relaxat, ce provine din reşedinţa familiei Ceauşescu. De la aceeași reședință, provin și două fotografii înfățișându-i pe Elena și Nicolae zâmbitori, înconjurați probabil de prieteni. Toate cele trei fotografii pornesc de la 300 euro.
Selecția de afișe se remarcă pe alocuri prin umor și prezintă în totalitate o frescă a societății de atunci. Astfel, un poster din 1970 – 1980 cu mesajul "Nu interveniți la lucrări pentru care nu aveți calificare" (preț de pornire:50 euro) poate fi cu ușurință adaptat la zilele noastre și la fel de ușor ignorat sau un afiș cu "Mărfurile vândute nu se primesc înapoi" din 1970 (preț de pornire:70 euro) poate fi virtualizat pentru magazinele de cumpărături online. Afișul cu Ci-Co este în continuare în preferințele tuturor, mai ales pentru gustul specific de portocale! Licitația începe de la 25 euro. Colecționarii vor putea pleca acasă cu unul dintre simbolurile puternice ale Rezoluției din ´89, care anima spiritele în Piața Universității – Drapelul cu stema RSR decupată. Prețul de pornire este de 35 euro.
Fotografie de familie reprezentând cuplul Ceauşescu, provine din reşedinţa familiei Ceauşescu
Machetă reprezentând realizările României în lupta pentru pace şi dezarmare, oferită cadou lui Nicolae Ceauşescu, 1987