Scheletul Ameliei Earhart descoperit pe o insulă din Pacific. Transmisii S.O.S ies la iveală
Amelia Earhart este una dintre cele mai celebre femei-pilot din istorie, ambiţioasă şi dedicată, voluntar în Primul Război Mondial. Este prima femeie care a traversat în zbor Atlanticul, dar şi prima care dorea să zboare în jurul Globului. Această ultimă dorinţă se pare că i-a adus moartea, avionul pe care îl pilota prăbuşindu-se în Oceanul Pacific.
Toată lumea a presupus, bineînţeles, că Amelia a murit în acest cumplit accident, iar că rămăşiţele sale se află pe fundul oceanului. Doar că, de ceva vreme, cei de la International Group for Historic Aircraft Recovery (TIGHAR) vin cu o nouă teorie:în 1940, pe insula Nikumaroro, aflată la în vestul Pacificului, a fost descoperit scheletul unui naufragiat, despre care ei presupun că este cel al Ameliei Earhart. TIGHAR încearcă să dovedească acest lucru încă din 1998.
„Istoria ne spune că Amelia Earhart a murit pe 2 iulie 1937, într-un accident aviatic. Dar există un întreg capitol final al vieţii Ameliei despre care oamenii nu ştiu nimic. Ea a petrecut zile, poate chiar luni, luptându-se eroic să supravieţuiască.”, spune Ric Gillespie, directorul executiv al TIGHAR pentru CNN.
Amelia Earhart:femeie, pilot, pionier, legendă
Rămăşiţele umane au fost iniţial respinse ca probă de către autorităţile britanice, spunând că acestea aparţin unui bărbat. Dar în 1998, echipa TIGHAR a recuperat dosarul original, pe care l-a trimis unor antropologi. Aceştia au confirmat că scheletul se încadrează înălţimii şi originilor etnice ale Ameliei.
De asemenea, în această vară, TIGHAR a scos la iveală peste 100 de transmisii radio, unde se cerea ajutor, în perioada 2-6 iulie 1937. Specialiştii spun că radio-ul nu putea funcţiona dacă motorul avionului se oprea.
Sursă:cnn.com