Scădere cu 70% a veniturilor Castelului Bran faţă de perioada similară din 2019, din cauza pandemiei de coronavirus
Castelul Bran a înregistrat, de la deschiderea din 5 iunie şi până în prezent, o scădere cu 70% a veniturilor şi cu 65% a numărului de vizitatori, faţă de perioada similară din 2019, a declarat directorul de marketing al instituţiei muzeale, Alexandru Prişcu, citat de Agerpres.
Conform acestuia, în 2020, campaniile de promovare a cunoscutului obiectiv turistic sunt orientate exclusiv pe activarea pieţei interne, în condiţiile în care, în prezent, singurii vizitatori străini sunt expaţii care trăiesc în România. „Orice produs nou sau ceea ce lansăm online se duce exclusiv pe piaţa internă şi v-aş putea da ca exemplu expoziţia de la etajul IV”, a precizat oficialul Castelului Bran.
Anul acesta, în contextul crizei generate de coronavirus, toate evenimentele culturale organizate în Castelul Bran, cu care publicul s-a obişnuit în ultimii ani, au fost anulate, atât din cauza restricţiilor impuse prin lege, cât şi din considerente de ordin financiar, a menţionat Prişcu.
Totodată, potrivit acestuia, dacă anul trecut „lucrurile s-au mişcat” în ceea ce priveşte problema traficului rutier spre Bran, anul acesta s-au deschis noi lucrări pe o parte din infrastructura rutieră care face legătura cu comuna. „Obişnuiam să spunem că se răsuceşte cuţitul în rană. În ultimii patru ani, lucrările pe infrastructura rutieră (pe DN 73 – n.r.) aveau un ritm ‘inert’. Ori beneficiarul acestor lucrări este autoritatea publică şi ea este de vină, nu constructorul. Şi noi (Castelul – n.r.) suntem judecaţi pentru orice demers (de restaurare – n.r.) care stagnează, cum a fost cazul scării interioare. Feedback-ul negativ a fost pe Castelul Bran şi nu pe constructor. Anul trecut, lucrurile s-au mai mişcat (…), însă anul acesta s-au deschis noi semafoare spre Piteşti”, a arătat Alexandru Prişcu.
Din 17 iulie, Castelul Bran propune publicului o expoziţie inedită – o incursiune în istoria poveştilor despre mituri şi spaime autohtone, despre simboluri şi semnificaţia lor. Cei care vor vizita Castelul vor putea vedea, la al IV-lea etaj, în patru săli consecutive, „o poveste a spaimelor”, construită din reprezentările unor personaje supranaturale din mitologia românească: Sântoaderii, Ielele, Moartea, Stafiile, Strigoii, Solomonarii, Vârcolacii.