Rusia vrea să instaleze baze militare în apropierea frontierei Ucrainei cu România
Federaţia Rusă intenţionează să deschidă noi baze militare în Ucraina, nu numai în Crimeea, dar şi în Nikolaev, Odesa, şi chiar la hotarul cu România.
Această intenţie ar putea fi realizată cu succes după modernizarea Flotei maritime militare ruseşti din Crimeea, a declarat publicaţiei ruse "Nezavisimaia Gazeta" fostul comandant al Flotei Ruse de la Marea Neagră, amiralul Vladimir Komoedov, transmite portalul “Moldava Azi”.
Potrivit amiralului, acest lucru va fi posibil cu acordul şi bunăvoinţa Kievului şi Moscovei şi atunci obiectivele militare ruseşti vor putea apărea la Nikolaev şi Odesa, şi, probabil, la gurile Dunării, unde Ucraina şi România au dispute teritoriale.
"Posibilitatea de a extinde Flota Mării Negre spre Vest este un răspuns la extinderea spre est a NATO, unde de exemplu, în România şi Bulgaria Statele Unite au început instalarea de noi baze militare", a mai declarat fostul comandant al Flotei Mării Negre, Komoedov.
Reamintim că, în conformitate cu acordurile semnate la Harkiv de către preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, staţionarea Flotei Mării Negre din Sevastopol a fost prelungită pentru încă 25 de ani, până în 2042. În acest sens Rusia intenţionează să modernizeze flota sa din Crimeea.
De notat că şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse, Nikolai Makarov, a declarat în timpul vizitei la obiectivele militare ruseşti de la Marea Neagră că, în baza ordinului preşedintelui Federaţiei Ruse, Ministerul Apărării a înfiinţat un grup de lucru care în termen de două luni va evalua starea bazei militare a Flotei Mării Negre din Sevastopol. El a confirmat că există planuri serioase de a moderniza Flota Mării Negre în cadrul unui program care se va desfăşura până în 2020. „Acesta este un program major de a moderniza Flota Mării Negre pe toate direcţiile-şi a vaselor, şi a submarinelor, şi a aviaţiei", -a spus el. Şi în această privinţă este clar că Rusia are în vedere şi posibilitatea deschiderii de noi facilităţi pentru staţionarea navelor de război a Flotei Mării Negre în Ucraina.