Monument ridicat în memoria Revoltei din Varșovia (© Pixabay)

Raport privind pagubele produse Poloniei de ocupaţia germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

📁 Al Doilea Război Mondial
🗓️ 26 august 2022

Guvernul polonez va prezenta săptămâna viitoare un raport privind pagubele produse Poloniei de către ocupaţia germană nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a anunțat administraţia parlamentului polonez.

Raportul, elaborat de experţi, va fi prezentat la Castelul Regal din Varşovia pe 1 septembrie, ziua când a început invazia germană în 1939 şi care este considerată începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 55 de milioane de persoane, informează Agerpres.

Până la 6 milioane de persoane au murit în Polonia ca rezultat direct al acelui război. Guvernul conservator polonez, condus de Partidul Lege şi Justiţie, a indicat de mai multe ori că raportul este în aşteptare. Documentul va servi şi ca sprijin al cererii Varşoviei către Germania privind plata unor despăgubiri de război.

Un sondaj de opinie realizat anul trecut arăta că 64% dintre polonezi sunt favorabili solicitării de plăţi din partea Germaniei pentru pagubele produse Poloniei.

Guvernul german se opune tuturor cererilor de despăgubiri suplimentare, insistând că Acordul Doi plus Patru din 1990, cunoscut şi drept Tratatul asupra soluţionării finale cu privire la Germania, a încheiat acest dosar.

Foto sus: Monument ridicat în memoria Revoltei din Varșovia (© Pixabay)