Palatul Reginei Maria din Mamaia, înapoi în posesia statului jpeg

Palatul Reginei Maria din Mamaia, înapoi în posesia statului

📁 Patrimoniu în pericol
Autor: Redacția
🗓️ 2 iulie 2020

Tribunalul Constanța a anulat, miercuri, 01 iulie, contractul de vânzare-cumpărare a Palatului Reginei Maria din Mamaia, ceea ce înseamnă că judecătorii au decis ca monumentul să revină statului.

Ministerul Culturii a deschis acțiunea în instanță în urma campaniilor Info Sud-Est de mediatizare și informare asupra situației în care se află monumentul istoric și a faptului că acesta a fost vândut fără acordul statului. Procurorii DNA Constanța au deschis un dosar penal pe numele fostului primar Radu Mazăre pentru că ar fi vândut subevaluat curtea Palatului Regal din Mamaia, cu 23 de euro/mp, deși pe piața imobiliară a vremii, un metru pătrat din centrul stațiunii Mamaia se vindea cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de euro. Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanță la 6 ani și jumătate cu executare. Instanța urmează să pronunțe o decizie definitivă.

Palatul Regal a fost gândit de arhitectul italian Mario Stoppa şi construit de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Lucrările măreţei reşedinţe de vară au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu. Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă,garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. 

Sursă: g4media.ro