Orăşelul în care au fost recreate cele mai cunoscute obiective turistice din lume
Chinezii reuşesc să dovedească de fiecare dată că pot copia orice, indiferent de provocare. Este şi cazul celor peste 130 de locuri şi obiective turistice de pe întreg Globul, adunate într-un orăşel tematic din Shenzen, în sudul Chinei.Parcul tematic se numeşte „Window of the World /Fereastră către lume“ şi se întinde pe o suprafaţă de 480.000 de metri pătraţi, pe fiecare bucăţică de pământ fiind îngrămădite destinaţii şi obiective turistice ca într-un puzzle bizar. Dezvoltarea economică pe care China a cunoscut-o în ultimii ani i-a transformat pe chinezi în turiştii care cheltuiesc cele mai mari sume de bani pe servicii din industria turismului, la nivel mondial.Pe de altă parte, cei care nu-şi permit să viziteze lumea se mulţumesc şi cu această modalitate, ieftină şi rapidă, de a călători pe întreg mapamondul. Curioşii care trec pragul orăşelului din Shenzen sunt încântaţi că se pot plimba în decurs de câteva ore prin Londra, Paris sau New York.Printre atracţiile puse la grămadă se numără Podul Londrei, un Manhattan în miniatură, din care nu lipsesc Turnurile Gemene ale World Trade Center, Turnul Eiffel, faimoasa piramidă a Muzeului Louvre din Paris, Piaţa San Marco din Veneţia şi chiar o replică a Muntelui Rushmore, pe care se pot observa chipurile celor patru preşedinţi americani:George Washington, Abraham Lincoln, Thomas Jefferson şi Theodore Roosevelt.Citeste mai mult:adev.ro/munppt