Oraş antic descoperit în Cappadocia care ar putea rescrie istoria
În provincia turistică Cappadocia a fost descoperit sub pământ un oraş antic, despre care autorităţile turce spun că va rescrie istoria. Aceştia afirmă că au găsit dovezi conform cărora aşezarea a reprezentat un loc de trai permanent pentru oameni, în comparaţie cu alte oraşe care au fost cosntruite în piatră doar pentru protectie temporară.
„Când lucrările se vor termina, istoria Cappadociei va fi rescrisă”, spune Hasan Unver, primarul provinciei Nevşehir. Tot el adaugă că până în momentul de faţă săpăturile arată că aşezarea datează din perioada hitită. „Am descoperit lucruri importante, noi tuneluri lungi şi spaţii unde oamenii convieţuiau. De asemenea, au fost găsite locuri unde se fabrica ulei, capele şi tuneluri care unesc diferite spaţii de locuit din oraş.”, mai spune primarul.
Oraşul subteran a fost descoperit de către Administraţia de dezvoltare a locuinţelor din Turcia, în urma unui proiect de dezvoltare. În provincia Nevşehir au fost demolate peste 1500 de clădiri, iar oraşul a fost găsit când utilajele au început să excaveze pământul în vederea construirii noilor locuinţe. Primarul planifică deschiderea primei părţi de cercetare în 2017, lucrările efectuându-se sub atenta supraveghere a arheologului Semih İstanbulluoğlu şi sub controlul Ministerului Culturii şi Turismului.
Semih İstanbulluoğlu şi echipa sa de arheologici bănuiesc că aşezarea datează încă dinainte de perioada hitită, dar că acest lucru va putea fi confirmat după finalizarea lucrărilor. De asemenea, el a mai spus că au găsit o pipă de tutun, confecţionată din spumă de mare:„Obiecte precum acesta pot oferi informaţii clare despre istoria omenirii.”
Reprezentatul UNESCO, Ashish Kothari, a examinat în iunie situl şi a fost pus la curent cu privire la activitatea de restaurare şi a fotografiat artefactele descoperite în timpul săpăturilor. Özcan Çakır, profesor de inginerie geofizică implicat în săpăturile iniţiale, crede că tunelurile au fost folosite pentru a transporta produse agricole, el estimând că unul dintre tuneluri ajunge la o sursă de apă îndepărtată.