⬆
Opt sarcofage intacte, descoperite în Egipt / FOTO
📁 Egiptul Antic
🗓️
3 decembrie 2018
Arheologii egipteni au descoperit opt sarcofage de calcar, în zona situată în sud-estul piramidei faraonului Amenemhat al II-lea din Dahshur. Toate sarcofagele conțin mumii, trei dintre ele fiind într-o stare de conservare foarte bună, a anunțat Ministerul Antichităților din Egipt.
Dr. Mostafa Waziri, Secretarul General al Consiliului Suprem al Antichităților, a precizat că misiunea arheologică și-a început lucrările în luna august și a descoperit până acum cu opt sarcofage de calcar. Mumiile se află în interiorul cartonaj (material utilizat pentru fabricarea măștilor funerare egiptene, făcut din straturi de in sau de papirus acoperite cu ipsos – n.r.) vopsit sub forma unui om.
Oficialul egiptean a declarat că sarcofagele și mumiile se află în depozitul din Dahshur pentru conservare. Ulterior, vor fi expuse în muzeele nou înființate de către Ministerul Antichităților în orașele Hurghada și Sharm el-Sheih.
Foto: Ministerul Antichităților din Egipt