O nouă descoperire importantă la Pompeii
În anul 79 d.Hr. prosperul oraş roman Pompeii a fost acoperit de cenuşă vulcanică şi pietre. Mulţi oameni s-au refugiat în pivniţe şi structuri de piatră, dar au fost omorâţi în următoarea dimineaţă, când un nor de gaz toxic, urmat de lava Vezuviului au acoperit întregul oraş. Arheologii au început să descopere urme ale frumoasei aşezări romane încă de la începutul secolului al XVIII-lea, şi continuă până astăzi.
Recent, cercetătorii au descoperit osemintele a patru locuitori ai Pompeiiului, care au fost prinşi de dezastru la în spatele unui magazin de la marginea oraşului. De asemenea, tot în acelaşi loc au fost descoperite câteva monede şi un pandantiv. Associated Press spune că oasele aparţin unor tineri, inclusiv o adolescentă.
Arheologii cred că tinerii au căutat adăpost în incinta magazinului, dar nu au făcut altceva decât să fie prinşi acolo. Există dovezi că după erupţie, locul a fost răscolit de către căutătorii de comori, dar se pare că au ratat unele obiecte. Tot o descoperire importantă este aceea că în interiorul magazinului a fost găsit un cuptor, probabil pentru a face obiecte din bronz.