O mumie cu o vechime de cel puţin 800 de ani, descoperită de arheologi în Peru
O mumie a cărei vechime a fost estimată la cel puţin 800 de ani a fost descoperită într-o regiune costieră din Peru, a anunţat vineri un membru al echipei de experţi care au participat la acele săpături arheologice.
Ea aparţine unei persoane dintr-o civilizaţie care s-a dezvoltat între litoralul şi zonele muntoase ale acestei ţări din America de Sud. Mumia, al cărei gen nu a fost dezvăluit, a fost descoperită în regiunea Lima, a precizat arheologul Pieter Van Dalen Luna, cercetător la Universitatea Naţională San Marcos din capitala peruană.
“Principala caracteristică a mumiei este aceea că întregul trup a fost legat cu funii, cu mâinile care îi acopereau chipul, un detaliu care face parte din tiparul local al ceremoniilor funerare”, a adăugat acelaşi arheolog, potrivit Agerpres.
Trupul aparţine unei persoane care a trăit într-o regiune andină de mare altitudine. “Datarea cu carbon radioactiv ne va oferi o cronologie mai exactă”, a precizat Pieter Van Dalen Luna.
Mumia a fost găsită în interiorul unei structuri subterane, care a fost excavată la periferia oraşului Lima. În acel mormânt au fost găsite şi mai multe obiecte din ceramică, resturi de plante şi unelte din piatră.
Peru, în care se află celebrul sit turistic Machu Picchu, găzduieşte sute de situri arheologice provenind de la civilizaţii care s-au dezvoltat înainte şi după Imperiul Incaş, ce a dominat regiunea vestică a Americii de Sud în urmă cu 500 de ani, din sudul teritoriilor ocupate în prezent de Ecuador şi Columbia şi până în centrul statului Chile.