Noul număr HISTORIA vă oferă documentarul „Biserici de lemn din România” jpeg

Noul număr HISTORIA vă oferă documentarul „Biserici de lemn din România”

📁 Recomandări de film
Autor: Redacția
🗓️ 18 aprilie 2016

Noul număr Historia, la chioșcuri din 15 aprilie, poate fi cumpărat împreună cu DVD-ul „Biserici de lemn din România. Un documentar”, la prețul promoțional Revistă+DVD 19.99 lei.

BISERICILE DE LEMN DIN ROMÂNIA

Sunt ascunse de ochii lumii și cunoscute aproape numai locuitorilor din împrejurimi, dar aceste comori perisabile, păstrătoare ale valorilor tradiționale românești, așteaptă să fie redescoperite. Este vorba de bisericile de lemn din România, construcții unice de mare valoare arhitecturală și istorică, rămășițe ale unor vremuri în care arta construcției și a meșteșugului se ghida încă după tradiții vechi de sute de ani. Câteva dintre ele sunt prezentate acum într-un documentar de excepție, în regia lui Kiki Vasilescu. 

afis lansare web 0 jpg jpeg

Documentarul „Biserici de lemn din România”, lansat în luna martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, prezintă istoria lăcașurilor de cult din lemn ridicate în secolele XVIII-XIX, precum și a meșteșugurilor implicate în realizarea lor și a tehnicilor de construcție în lemn, astăzi aproape uitate. În premieră, realizatorii documentarului au surprins și imagini aeriene realizate cu ajutorul dronelor, de la peste 500 de metri altitudine. Au reușit astfel să prezinte bisericile de lemn în cadrul lor natural, cu peisaje pe alocuri la fel de nealterate de trecerea timpului – și de timpul modern – ca și bisericile.

postcard leleasca 0 jpg jpeg
Revista „Historia” vă propune în această lună, pe lângă subiecte incitante, și un excelent documentar despre bisericile de lemn din diverse zone ale țării jpeg

Cele 20 de lăcașuri filmate pentru acest proiect – din diferite colțuri ale țării, precum Arad, Alba, Hunedoara, Mureș, Vâlcea sau București – sunt prezentate împreună cu micile comunități din care fac parte, care ar avea mult de câștigat de pe urma dezvoltării unui turism cultural și ecologic. Acesta este, de fapt, și unul dintre țelurile declarate ale documentarului:să pună pe harta turistică a României aceste biserici extraordinare, să încurajeze conservarea lor și să promoveze un turism concentrat pe redescoperirea și păstrarea valorilor tradiționale.

Proiect susținut de CEZ Group