Neagu Djuvara văzut de aproape jpeg

Neagu Djuvara văzut de aproape

📁 Carte
Autor: Doinel Tronaru
🗓️ 14 decembrie 2010

Sâmbătă, 18 decembrie, la ora 12.00, librăria Adevărul din Bucureşti, strada Doamnei, găzduieşte lansarea volumului „Un secol cu Neagu Djuvara“, de George Rădulescu. Cele 224 de pagini ale noii apariţii editate de Adevărul Holding sunt rezultatul celor peste 12 ore de dialog cu o legendă a lumii intelectuale româneşti.

Noua apariţie din colecţia „Biblioteca Adevărul" are toate şansele să satisfacă gusturile cât mai multora dintre cititori. Volumul „Un secol cu Neagu Djuvara" este realizat de jurnalistul George Rădulescu în urma unui interviu-fluviu luat uneia dintre cele mai simpatice şi mai atrăgătoare figuri din viaţa culturală actuală.„Un adevărat boier"

Cartea dă seamă atât despre un destin fascinant, care acoperă practic aproape întreg secolul XX - unul dintre cele mai tulburate din întreaga istorie -, cât şi despre ceea ce ţara noastră a pierdut prin impunerea brutală, de către trupele sovietice, a aşa-zisei „orânduiri socialiste".Este vorba despre oamenii crescuţi în „Vechiul Regim", a căror distincţie, „boierie" şi simţ al valorii ne lipsesc atât de mult acum. Ele ne mai sunt accesibile doar prin contemplarea unor astfel de figuri, istoricul Neagu Djuvara ajungând, anul acesta, la impresionanta vârstă de 94 de ani.„Cartea a fost concepută pentru a oferi generaţiilor de după '89 dovada faptului că există modele în societatea românească", ne spune, de altfel, şi autorul, George Rădulescu, care nu şi-a ales întâmplător personalitatea lui Neagu Djuvara pentru debutul său în volum ca publicist.„Să stai de vorbă, în România de astăzi, cu un adevărat boier nu poate fi altceva decât un mare privilegiu. L-am descoperit pe Profesorul Djuvara în lecturile mele şi mi-am propus, de la început, să profit de statutul meu de ziarist pentru a ajunge la el", explică cititorilor George Rădulescu, în cuvântul introductiv al cărţii.Prefaşă de Andrei PleşuAutorul descrie lapidar personalitatea de care ne vom apropia pe parcursul următoarelor peste 200 de pagini:„Profesorul Neagu Djuvara, coborâtor dintr-o veche familie boierească, este întruchiparea omului pe care l-a pierdut România. Definitiv". Rădulescu nu se sfieşte să facă afirmaţii tranşante despre diferenţa între epoca burgheză, anterioară războiului, şi cea actuală:„Apariţia unei noi generaţii asemănătoare cu aceea a Profesorului va dura cel puţin o sută de ani de acum înainte. Desigur, asta numai dacă vor fi create condiţiile necesare, lucru ce nu pare a preocupa pe nimeni", concluzionează amar publicistul, părând să ignore voit faptul că mentalitatea aristocratică, „boierească", cum îi place autorului să spună, este produsul a secole de rafinament, care e puţin probabil a se mai repeta de acum înainte.„Djuvara reprezintă în cel mai înalt grad felul de a fi al boierului român de altădată, care a pierit ori în exil, ori în închisorile comuniste", ne mai spune, cu amărăciune, autorul. Cartea este prefaţată de Andrei Pleşu, sub titlul „Un destin bine croit:Neagu Djuvara", şi se încheie cu o postfaţă a istoricului Mihai Răzvan Ungureanu."Neagu Djuvara este un om mult mai relaxat şi mai deschis decât mulţi tineri de azi.ŢGeorge RădulescujurnalistUn ziarist de cursă lungăLicenţiat în Drept şi în Teologie, George Rădulescu şi-a început activitatea în presa centrală acum mai bine de unsprezece ani. A fost redactor în cadrul Departamentului „Politică internă" al cotidianului „Curierul naţional", vreme de peste cinci ani, şi a colaborat la alte câteva publicaţii.Din 2006 este jurnalist la „Adevărul" unde a coordonat departamentele „Politică internă" şi „Publicistică". Din ianuarie 2008, realizează dialogurile săptămânale „La masa Adevărului", în cadrul cărora personalităţi ale vieţii publice româneşti abordează teme de interes pentru cititorii de presă quality.

image