Morminte în care ar fi trebuit să fie îngropați doi episcopi, descoperite sub o catedrală din Anglia
Arheologii britanici au descoperit un altar al unei biserici din secolul al XII-lea, o criptă medievală și mormintele goale în care ar fi trebuit să fie îngropați doi episcopi, sub Catedrala Exeter din Anglia.
Construită în jurul anului 1400, catedrala a fost ridicată pe locul bisericii mai vechi din 1114, ce era construită în stil normand. Deși cele două turnuri ale structurii originale sunt acum alăturate ca parte a zidurilor naosului așa cum apar astăzi, restul bisericii a fost reconstruită între 1270 și 1350 într-un stil gotic decorat, potrivit revistei Smithsonian, citată de Agerpres.
Săpăturile s-au desfășurat în cadrul unui proiect de construcții pentru instalarea unui sistem de încălzire sub podeaua bisericii. În cadrul acestor săpături a fost identificată podeaua originară a bisericii de acum 900 de ani.
În spatele altarului, către est, a fost descoperită ceea ce pare a fi o criptă normandă, conform lui John Allan, de la Universitatea din Exeter, arheologul care coordonează săpăturile din perimetrul catedralei.
Cripta subterană, despre care nu se știa că există, a fost astupată în jurul anului 1300. Excavarea criptei a dus la descoperirea a două morminte goale, care probabil că aparțineau episcopilor Robert Warelwast (nepotul lui William Warelwast, episcopul fondator care a murit în circa 1155) și respectiv William Brewer (care a murit în 1244). Rămășițele celor doi episcopi au fost mutate în 1320.
Foto sus: Facebook / Exeter Cathedral