Nicolae Ceaușescu vizitează o expoziţie deschisă la Muzeul de Artă al României, la 8 mai 1967 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 221/1967)

Misterul tabloului semnat de Ceaușescu, descoperit în Bulgaria. Ar putea valora 50 de milioane de euro

📁 Istoria unui tablou
Autor: Redacția
🗓️ 24 martie 2023

Un tablou necunoscut până acum al celebrului pictor american Jackson Pollock, care poartă pe spate semnătura fostului dictator român Nicolae Ceaușescu, a fost descoperit în Bulgaria în urma unui raid al poliției care ancheta un caz de trafic internațional de artă.

Bulgaria a deschis o anchetă după descoperirea unei posibile picturi necunoscute anterior a expresionistului abstract american Jackson Pollock, un caz enigmatic care ține de două zile țara în suspans.

Pictura, descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia, este semnată de artist, dar nu este listată în cataloagele de artă, informează Agerpres.

Se pare că tabloul a fost păstrat în Grecia timp de mai mulți ani înainte de a fi introdus clandestin în Bulgaria cu scopul de a fi vândut în străinătate.

Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev, intervievat joi la postul de televiziune bTV, a vorbit despre o „autenticitate aproape sigură” a lucrării.

Un alt element tulburător este că semnătura fostului dictator român Nicolae Ceaușescu apare pe spatele tabloului, sugerând că acesta făcea parte din colecția sa de artă, a anunțat joi guvernul bulgar.

Lucrarea ar putea valora până la 50 de milioane de euro (54 de milioane de dolari), a relatat postul național de radio din Bulgaria citând experți din domeniu. Tabloul are o dedicație pentru vedeta hollywoodiană Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii a 25 de ani pe 16 septembrie 1949, potrivit parchetului de la Sofia.

Pollock, o figură importantă a expresionismului abstract, mișcare din anii 1940-1950, era recunoscut pentru tehnica „picurării” vopselelor în motive dezlănțuite pe pânze de mari dimensiuni. Artistul a murit în 1956.

România ar putea demara demersurile necesare pentru repatrierea tabloului

Ministrul Culturii din România, Lucian Romașcanu, a anunțat că România va demara demersurile necesare pentru repatrierea operei de artă, dacă se va confirma autenticitatea tabloului vor exista dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

Așa cum am anunțat public, ieri am avut o discuție cu ministrul bulgar al culturii privind situația tabloului presupus a fi al lui Jackson Pollock. Ministrul Nayden Todorov a revenit cu un mesaj, pentru care i-am mulțumit, în care îmi comunică imposibilitatea furnizării oricăror informații pe perioada desfășurării activității penale.

Totuși, am luat act de un interviu al ministrului de interne bulgar, Ivan Dermedzhiev, apărut în presa din țara vecină (bTV), interviu în care afirmă explicit că două grupuri de experți bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului și că există dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

Vom aștepta finalizarea anchetei și apoi vom solicita oficial informațiile necesare.

În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea și legătura cu România, vom demara demersurile necesare, conform dreptului european și internațional, pentru repatrierea respectivei opere de artă”, a scris Lucian Romașcanu, într-o postare pe pagina personală de Facebook.