Noi atracții turistice din Botoșani: Mihai Eminescu și Veronica Micle, statui în mărime naturală
În municipiul Botoșani a început amenajarea unui traseu turistic inedit dedicat lui Mihai Eminescu. Proiectul include și amplasarea de statui în mărime naturală a poetului-nepereche și a iubitei sale Veronicăi Micle, în locuri unde aceștia obișnuiau să se plimbe.
Botoșaniul este locul unde, la 15 ianuarie 1850, s-a născut poetul Mihai Eminescu. De altfel, mare parte din Botoșaniul istoric, rămas în picioare până astăzi, aduce aminte de existența poetului național al românilor pe meleagurile nord-moldave. Deși Botoșaniul este de două ori pe an capitala de suflet a României, cu ocazia nașterii, dar și morții poetului, amintirea lui Mihai Eminescu nu a fost exploatată niciodată , din punct de vedere turistic, în municipiul Botoșani.
Tocmai de aceea reprezentanții municipalității prin intermediul unui proiect transfronalier, cu fonduri europene, transformă Botoșaniul într-un oraș-muzeu memorial dedicate lui Eminescu și operei sale. Totodată prin intermediul lui Eminescu, turiștii sunt invitați să descopere Botoșaniul de altădată, o perlă ascunsă, multi-culturală și multi-entică din nordul Moldovei.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...