Marea Britanie a prezentat primul avion fără pilot (VIDEO)
Ministerul Apărării din Marea Britanie a prezentat oficial primul prototip al unui avion fără pilot de tip UCAV (unmanned combat air vehicle).
TARANIS este un concept de avion construit pentru misiuni pe distanţe mari şi în care au fost investite peste 3 mii de oră de muncă.
Ministrul Apărării, Gerald Howarth, a declarat că este cu adevărat „un proiect extraordinar” şi cel mai performant design produs până acum de Marea Britanie. Primele zboruri sunt programate pentru începutul anului viitor.
Numit după zeul celtic al fulgerelor, TARANIS este primul pas în construcţia unui avion de interceptare fără pilot, capabil să intre în teritoriu inamic şi să execute misiuni în mod autonom.
Potrivi tBBC, avioane fără pilot sunt deja folosite în conflicte armate, cum ar fi MQ-1 Predator care poate căra rachete Hellfire, dar aceste avioane pot fi folosite doar acolo unde este controlat spaţiul aerian.
TARANIS va putea zbura de unul singur şi va putea lua decizi cu privire la acţiunile sale, dar armele vor fi controlate de la sol, de către personal foarte bine pregătit, a mai adăugat ministrul apărării.