Manuscrise vechi de peste 200 de ani, returnate Mănăstirii Sâmbăta de Sus
Poliţiştii braşoveni au returnat reprezentanţilor Mănăstirii Sâmbăta de Sus, două manuscrise vechi de peste 200 de ani, care s-au pierdut în 1785 când mănăstirea a fost distrusă.
Manuscrisele au fost găsite de anchetatori în luna martie, în Hunedoara, în urma unei percheziţii la domiciliul cuscrului ministrului de Interne, Vasile Blaga, într-o stare de degradare avansată.
Cele două lucrări erau susceptibile de a face parte din patrimoniul naţional. Potrivit acesteia, în dosarul întocmit pe numele cuscrului ministrului de Interne, preotul Octavian Rudeanu, s-a dat soluţia neînceperii urmăririi penale, deoarece posesia celor două documente vechi s-a prezumat buna-credinţă. Rudeanu, care a fost directorul Direcţiei de Cultură a judeţului Hunedoara în intervalul 2001-2005, le-a spus anchetatorilor că a primit cartea şi manuscrisul drept moştenire.
Prima lucrare este "Învăţătura de şapte taine", datată în 1702 şi tipărită în limba română cu caractere chirilice. Cartea a fost tipărită din voinţa domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, şi conţine, din loc în loc, formule religioase în limba slavonă. Existenţa cărţii este menţionată de către Ioan Bianu în Bibliografia Românească Veche.
Din raportul de expertiză întocmit de către Ministerul Culturii şi Cultelor reiese că exemplarul este incomplet, dar şi într-o stare de conservare foarte proastă:lipsesc coperţile, lipsesc unele file, iar filele existente sunt rupte afectând textul. Paginile au un chenar floral de compoziţie tipografică, pe fiecare pagină fiind scrise câte 24 de rânduri. Faptul că această carte a aparţinut Mănăstirii Sâmbăta de Sus este dovedit de însemnarea manuscrisă găsită pe una din file, care atestă că volumul a aparţinut acestei mănăstiri.
Cel de-al doilea document recuperat este un manuscris emis de Împăratul Francisc I, conţinând un text olograf la finalul căruia se observă o urmă de sigiliu de formă rotundă, cu dimensiunile de 38 X 49 cm. Şi acest document are urme vizibile de deteriorare, mai ale pe liniile de pliere.Cele două documente returnate Mănăstirii Sâmbăta de Sus sunt primele bunuri recuperate care se întorc la această mănăstire. Ele vor intra acum într-un proces de restaurare, dar reprezentanţii mănăstirii care le-au preluat de la poliţişti spun că ele au o valoare inestimabilă, atestând existenţa mănăstirii din cele mai vechi timpuri.
Anchetatorii căutau la vremea respectivă o sabie dispărută în 2005 de la Muzeul Deva. “Sabia de la Boiu nu a fost găsită, însă anchetatorii au găsit o carte şi un manuscris datând din secolul 18″, a declarat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Ioanela Draia.
Vasile Blaga a devenit rudă cu preotul Octavian Rudeanu în 2008, după ce fiul celui din urmă, Ionuţ Rudeanu, a luat-o de soţie pe fata ministrului.