Mănăstire bizantină, descoperită datorită unui exerciţiu militar (foto: Facebook / Israel Antiquities Authority)

Mănăstire bizantină, descoperită datorită unui exerciţiu militar / FOTO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 4 august 2022

Un exerciţiu militar desfăşurat în apropiere de oraşul Shoham din centrul Israelului a contribuit la redescoperirea unei mănăstiri vechi de 1.500 de ani, a anunţat luni Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi.

Secţiuni din acea mănăstire bizantină fuseseră deja descoperite în 2002, însă ele au fost acoperite din nou cu pământ pentru a proteja situl arheologic. Două clădiri au fost dezgropate, din care una conţinea o biserică a cărei podea este acoperită cu un mozaic, un hol de intrare, un dormitor comun şi un cimitir subteran, relatează Agerpres.

Cealaltă clădire include o bucătărie, o sală de mese şi spaţii de cazare pentru pelerini.

Mănăstire bizantină, descoperită datorită unui exerciţiu militar (foto: Facebook / Israel Antiquities Authority)

Părţi din mănăstire au fost avariate accidental în timpul acestui exerciţiu militar, fapt care i-a determinat pe arheologi să îşi reia activitatea în acest sit.

Arheologii israelieni au presupus că structura descoperită era o fostă mănăstire deoarece au descoperit scheletele mai multor femei, despre care se crede că au fost călugăriţe.

Mănăstire bizantină, descoperită datorită unui exerciţiu militar (foto: Facebook / Israel Antiquities Authority)

Foto: Facebook / Israel Antiquities Authority