Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional «Brătianu» a fost promulgată de Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional "Brătianu". „Se înfiinţează Muzeul Naţional 'Brătianu' ca instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş. Activitatea muzeului este finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi din venituri proprii. Muzeul este condus de un manager desemnat prin ordin al ministrului Culturii în urma unui concurs de proiecte de management. Organizarea şi funcţionarea muzeului sunt reglementate de prevederile Legii muzeelor şi colecţiilor publice", prevede actul normativ, relatează Agerpres.
Potrivit expunerii de motive a legii, "înfiinţarea Muzeului Naţional 'Brătianu' ar face un serviciu tuturor românilor, aceştia având astfel posibilitatea de a putea aprofunda cunoaşterea importanţei familiei Brătianu în dezvoltarea României".
"Ion I. C. Brătianu a avut o traiectorie politică fulminantă, purtând povara grea a numelui pe care îl avea. Numele său a reprezentat un mare avantaj, dar el a fost extrem de conştient de faptul că trebuia să îl onoreze. Acum este rândul nostru să onorăm acest personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două Războaie mondiale şi să facem cunoscut rolul acestuia de primă importanţă în Marea Unire din 1918 şi contribuţia lui la consolidarea României Mari, transformând casa dinastiei Brătienilor în Muzeul Naţional", se mai arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Legea va intra în vigoare la data de 1 februarie 2020.