Fotografii inedite cu Regele Mihai, publicate de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
La 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe au publicat pe pagina de socializare a instituției fotografii inedite cu Regele Mihai și documente mai puțin cunoscute despre Familia Regală a României.M.S. Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Principelui Carol al II-lea (Rege între 1930 și 1940) şi al Elenei, Principesă a Greciei. Încă de la naștere, Mihai I al României a reprezentat speranța pentru viitor a dinastiei și un simbol al unității naționale, domnind prin forța împrejurărilor între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
După decesul Regelui Ferdinand (24 august 1865- 20 iulie 1927), bunicul său, Mihai I a devenit Rege al României, la doar şase ani, în condiţiile determinate de renunțarea la succesiune a Prinţului Carol, moştenitorul de drept al tronului. Dată fiind vârsta tânărului Rege, prerogativele regale au fost asumate, între 1927 și 1930, de o Regenţă în componenţa căreia intrau Principele Nicolae, unchiul Regelui, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe păstrează un bogat fond documentar privind corespondența diplomatică purtată cu ocazia acestor momente istorice, o parte dintre acestea au fost publicate acum pe pagina de socializare a instituției.