Fotografii care fac istorie, descoperite în arhiva unui colecţionar: gara din Băile Herculane, „cucerită“ de germani, în cel de-Al Doilea Război Mondial
Mai multe fotografii inedite din al Doilea Război Mondial, care înfăţişează soldaţi nemţi în gara din Băile Herculane, au fost scoase la vânzare pe site-ul Ebay. Fotografiile de colecţie prezintă şi felul în care arăta centrul oraşului în perioada 1941-1942.
Eleganta gară din Băile Herculane este vedeta unui set de poze realizate cel mai probabil între anii 1941-1942 şi care au fost scoase la vânzare recent pe cunoscuta platformă Ebay. Fotografiile inedite prezintă în mai multe ipostaze o serie de soldaţi germani, unii în picioare, alţii pe tărgi, în aşteptarea unui tren. Militarii sunt înconjuraţi şi de localnici. Tot în fotografia din gară se poate observa şi o asistentă medicală.
În altă fotografie, se zăresc doi germani (cel mai probabil de grad mai înalt, conform uniformelor), care se plimbă prin Băile Herculane, chiar prin faţa bisericii din centrul oraşului. În aceeaşi serie de fotografii mai există şi o imagine a gării pustii, părăsită, dar şi centrul oraşului Băile Herculane, aproape gol, din care au dispărut şi soldaţii, dar şi restul oamenilor. De precizat că, în perioada în care au fost realizate imaginile, românii şi nemţii erau aliaţi.
Citeste mai mult: adev.ro/njkitn