Experţii italieni susţin că au descoperit 100 de lucrări inedite de Caravaggio jpeg

Experţii italieni susţin că au descoperit 100 de lucrări inedite de Caravaggio

📁 Muzee
Autor: Redacția

Experţii în artă italieni au descoperit aproximativ 100 de schiţe şi picturi – în trecut necunoscute – realizate de Caravaggio, pictorul baroc italian ale cărui pânze realiste şi dramatice au stabilit un nou standard în arta occidentală.

Doar aproximativ 90 de picturi de Caravaggio – care a murit în 1610, la vârsta de 38 de ani, după o viaţă turbulentă, şi a fost un maestru al tehnicii clarobscurului, graţie căreia personajele sale parcă prindeau viaţă – erau cunoscute până la această descoperire, informează Reuters.

Istoricii de artă Maurizio Bernardelli Curuz şi Adriana Conconi Fedrigolli au publicat două e-book-uri pe site-ul Amazon, în limba italiană, în care îşi detaliază cercetările şi descriu felul în care au reuşit să atribuie lui Caravaggio noile opere de artă.

Schiţele reprezintă majoritatea lucrărilor, dar printre acestea se află şi câteva tablouri. Cele mai multe au fost descoperite în arhivele artistului manierist Simone Peterzano, din castelul Sforzesco, din Milano, au afirmat cei doi istorici italieni într-un interviu acordat, joi, agenţiei de presă ANSA.

Valoarea totală a operelor descoperite este de aproximativ 700 de milioane de euro. Operele descoperite în arhivele lui Peterzano se află în proprietatea oraşului Milano.

Caravaggio, al cărui nume adevărat era Michelangelo Merisi, a studiat la şcoala lui Simone Peterzano din 1584 până în 1588 şi se credea că niciun tablou din tinereţea lui nu a supravieţuit până în zilele noastre.

Alţi istorici şi experţi în artă au reacţionat imediat după interviul de joi şi au lansat un apel la prudenţă, spunând că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a autentifica şi verifica acele opere de artă.

Caravaggio, considerat cel mai mare pictor italian al epocii sale, a dus o viaţă violentă şi haotică. Artistul ajungea adeseori să fie încarcerat şi a ucis un om într-o bătăie, la Roma. Papa a emis o condamnare la moarte pe numele său, iar pictorul a murit pe o plajă, la sud de Roma, în circumstanţe misterioase, după ce, se presupune, obţinuse iertarea papală.

sursa:informatie-zilei.ro