ETA decapitată: Liderul militar al organizaţiei basce a fost arestat în Franţa
Poliţia din Franţa l-a arestat joi dimineaţă, la Bayonne, pe presupusul lider militar al ETA, Mikel Karrera Sarobe, şi pe alţi doi membri ai organizaţiei separatiste basce, au anunţat surse din cadrul poliţiei antiteroriste franceze, informează Le Monde.
Poliţia spaniolă a extins în 2010 lista membrilor grupului basc armat care sunt urmăriţi, listă care a ajuns atunci la 34 de presupuşi membri. În această listă, Mikel Karrera Sarobe supranumit “Ata” (raţă-în limba bască), a fost identificat de autorităţile de la Madrid drept noul lider militar al ETA. Alte două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost reţinute în timpul raidului de joi, una dintre ele este suspectată ca fiind numărul doi în divizia militară a organizaţiei ETA.
ETA, abreviere pentru „Euskadi Ta Askatasuna“ (în bască „Pământul Basc şi Libertate“ sau „Ţara Bascilor şi Libertate“) este un grup terorist armat din Spania, care cere formarea unui stat socialist independent basc. Simbolul său este un şarpe încolăcit pe un topor. Organizaţia forţează, pe plan local şi la nivelul administraţiei centrale, recunoaşterea sa ca un partener imperativ de negociere politică.
Organizaţia separatistă a încheiat la 22 martie 2006 cu guvernul spaniol un acord de încetare a focului. Armistiţiul a fost suspendat în iunie 2007, gruparea susţinând că va apăra teritoriul celor care vorbesc limba bască cu arme şi pe toate fronturile.
Potrivit ETA, „condiţiile minimale nu au fost reunite pentru a continua procesul de negociere“ demarat cu Guvernul socialist spaniol. ETA îşi justifica atunci decizia de suspendare a armistiţiului acuzând Guvernul că „a răspuns acordului de încetare a focului prin continuarea detenţiilor, a torturilor şi a persecuţiilor.
Organizaţia separatistă bască este considerată responsabilă de moartea a 828 de persoane în peste 40 de ani de violenţe în cadrul luptei pentru independenţa Ţării Bascilor.
ETA, care nu a mai comis nici un atentat în Spania din august 2009, a ucis un poliţist francez la 16 martie în Paris, în timpul unor schimburi de focuri.
Peste 30 de presupuşi membri ai ETA au fost arestaţi de la începutul anului 2010, printre care şi noul lider Ibon Gogeascoechea Arronategui, reţinut la sfârşitul lunii februarie în nord-vestul Franţei.