Epava unui submarin italian din timpul celui de al Doilea Război Mondial, descoperită în Grecia: „Istoria navală este ca un joc de puzzle” jpeg

Epava unui submarin italian din Al Doilea Război Mondial, descoperită în Grecia

Scafandrii din Grecia au descoperit epava unui submarin italian la 80 de ani după ce acesta a fost scufundat de Forţele Aliate în Marea Egee în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează agerpres.ro.

Submarinul Jantina (foto - dreapta), care a plecat din insula greacă Leros cu 48 de militari la bord, s-a scufundat pe 5 iulie 1941, după ce a fost lovit de o torpilă lansată de submarinul britanic HMS Torbay.

Epava submarinului italian a fost găsită luna trecută de Kostas Thoctarides, unul dintre cei mai renumiţi scafandri din Grecia, şi de echipa lui, la sud de insula Mykonos, la o adâncime de 103 metri. Scafandrii eleni au utilizat un vehicul subacvatic comandat de la distanţă, ROV Super Achilles, care a inspectat epava într-o manieră foarte detaliată din punct de vedere vizual.

„Istoria navală este ca un joc de puzzle, iar epava este o parte din acest puzzle”, a declarat Kostas Thoctarides, care este expert maritim. „Confruntarea dintre două submarine reprezintă un eveniment naval rar", a adăugat el.

Identitatea submarinului Jantina a fost verificată cu ajutorul unor documente din arhivele Biroului de Istorie Navală din Italia, a precizat scafandrul grec.