Două tablouri au dispărut misterios dintr-un muzeu elvețian (foto: Facebook / Kunsthaus Zürich)

Două tablouri au dispărut misterios dintr-un muzeu elvețian

📁 Muzee
🗓️ 25 ianuarie 2023

Două tablouri au dispărut misterios din muzeul Kunsthaus Zurich, care deține una dintre cele mai prestigioase colecții de artă din Elveția.

De la începutul acestui an, muzeul Kunsthaus Zurich a pierdut urma celor două opere de artă, realizate în format mic, înrămate și expuse sub un strat protector din sticlă: un tablou al pictorului Robert van den Hoecke de la jumătatea secolului al XVII-lea, ce prezintă soldați într-o tabără militară, și o natură moartă - o vază cu flori - pictată de Dirck de Bray în 1673, au precizat reprezentanții instituției muzeale într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

„Întrucât furtul nu poate fi exclus, muzeul a făcut apel la Poliție și a depus o plângere pe 13 ianuarie”, au adăugat reprezentanții Kunsthaus, care au creat și o celulă pentru gestionarea acestei crize.

Cele două mici tablouri - care reprezintă împrumuturi permanente de la colecționari privați - au fost date jos de pe pereți alături de alte aproape 700 de lucrări pentru a fi curățate și restaurate de specialiștii muzeului elvețian, unde un incendiu s-a produs în noaptea de 2 spre 3 august 2022.

Muzeul Kunsthaus Zurich a înscris cele două tablouri în Art Lost Register, cea mai mare bază de date din lume dedicată operelor de artă pierdute sau furate. Kunsthaus a deschis, de asemenea, o anchetă proprie.

Foto: Facebook / Kunsthaus Zürich