Două avioane ROMBAC 1 11, clasate în patrimoniul naţional jpeg

Două avioane ROMBAC 1-11, clasate în patrimoniul naţional

📁 Patrimoniu în pericol
Autor: Redacția
🗓️ 4 martie 2021

Două avioane ROMBAC 1-11 ale fostei companii aeriene de stat Romavia, înmatriculate YR-BRE şi YR-BRI, au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria „TEZAUR”, relatează adevarul.ro.

Ordinul Ministrului Culturii a fost emis în 11 februarie 2021. "Sunt bucuros că primele dosare de clasare pe care le-am făcut, în calitate de expert acreditat, au fost încununate de succes. Mulţumesc frumos tuturor celor care au sprijinit acest demers", a transmis expertul Sorin Turturică. Acest lucru înseamnă că cele două aeronave nu mai pot fi distruse, descompletate sau vândute şi ar urma să ajungă piese de muzeu. Avioanele sunt în proprietatea creditorilor Romavia, care ar putea să le scoată la vânzare pentru a recupera din banii datoraţi de fosta companie de stat. Chiar dacă vor fi vândute, cumpărătorii nu le vor putea distruge sau scoate din ţară, acesta fiind şi motivul principal pentru care au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.

Avionul ROMBAC YR-BRE a operat primul zbor pe 27 martie 1986 şi a intrat în flota Romavia. A fost închiriat către Aero Asia, revenind apoi în flota companiei româneşti. În prezent se află pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, din anul 2010. În 2018 a fost scos la vânzare pentru 350.000 de euro, dar nu a fost găsit niciun cumpărător. YR-BRI a fost ultimul ROMBAC 1-11 construit vreodată. A efectuat primul zbor în aprilie 1989, intrând apoi în serviciul Romavia. Ulterior, YR-BRI a fost închiriat către companii precum Citylink Airaways, Aero Asia, Air Memphis şi Aerotrans Airlines. YR-BRI se află tot pe platforma aeroportului Otopeni, alături de YR-BRE. ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven) este primul avion de pasageri cu reacţie produs în România. A fost construit la Întreprinderea de Avioane Bucureşti, după licenţă avionului englez mediu curier BAC 1-11⁠(en), avion proiectat la începutul anilor '60 şi produs între anii 1963-1982 de compania British Aircraft Corporation. 

Citește aici despre:

„Incredibila poveste a singurului avion de transport pasageri produs de România: O afacere cu spioni MI 6, ambiții exagerate și un faliment inevitabil”