Dosarul «Crimele comunismului»: Victimele represiunilor ce au avut loc după revolta anticomunistă de la Brașov, audiate de procurorii militari
În dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului”, instrumentat de procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.
”În cauză au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov. De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliție și securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării”, informează un comunicat al Ministerului Public.
Cu ocazia cercetărilor efectuate au fost avute în vedere inclusiv materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.
Citește și:
15 noiembrie 1987 : Vieţi distruse de revolta de la «Steagu Roşu» din Braşov