⬆
Donald Trump și Vladimir Putin au dat mâna înainte de ceremonia care a marcat a 100-a aniversare a Zilei Armistițiului / VIDEO
📁 Primul Război Mondial
🗓️
11 noiembrie 2018
Președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-au dat mâna la Arcul de Triumf din Paris, înainte de ceremonia care a marcat a 100-a aniversare a Zilei Armistițiului, ce a pus capăt Primului Război Mondial.
Liderii american și rus au sosit separat de alți șefi de stat și de guvern la ceremoniile ce marchează Centenarul Marelui Război organizate la Arcul de Triumf din Paris. Trump i-a salutat pe omologul său Emmanuel Macron, pe cancelarul Angela Merkel și regele Mohammed al VI-lea al Marocului.
Președintele rus Vladimir Putin a sosit ultimul la ceremonie. El i-a salutat de asemenea pe omologii săi francez, american, pe soțiile lor, precum și pe cancelarul german.
Donald Trump și Vladimir Putin se aflau la câțiva metri în tribuna oficială la această comemorare. Președintele american și soția sa au stat la stânga lui Emmanuel Macron și Angela Merkel, șeful statului rus la dreapta președintelui francez și a soției sale Brigitte.