Descoperire arheologică la Chișinău
Un grup de muncitori care efectuau lucrări de reparație a rețelei de canalizare pe strada Armenească din capitală au descoperit o construcție subterană. Trecătorii și-au manifestat interesul, întrebându-se dacă este unul tunel, informează Moldova.org
Sergiu Popovici, șeful serviciului Arheologie Preventivă din cadrul Agenției Naționale Arheologice a menționat că este vorba despre un sistem de canalizare/apeduct de la sfârșitul secolului XIX, începutul secoului XX.
“În niciun caz nu este vorba despre un tunel. Astfel de sisteme au existat în cea mai mare parte a orașului vechi. Vor fi întreprinse cercetări arheologice de salvare, din contul beneficiarului lucrărilor, așa cum prevede articolul 6 al legii 218″, a adăugat Sergiu Popovici.
În același timp, Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, a explicat că aceste construcții constituie primul sistem de apeduct și canalizare, construit pe timpul primarului Carol Schmid. “La 20 decembrie 1892 a fost dată în exploatare prima tranșă a apeductului orășenesc, care a pus începutul unei ere moderne în alimentarea orașului cu apă potabilă”, a adăugat acesta.