
Deschiderea Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, amânată
Deschiderea Marelui Muzeu Egiptean din Cairo a fost amânată din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu, a anunțat, sâmbătă, premierul egiptean Mostafa Madbouly.
Deschiderea oficială a Marelui Muzeu Egiptean era programată pe 3 iulie 2025, însă evenimentul va avea loc în ultimul trimestru al acestui. Data exactă va fi anunțată ulterior, au precizat oficiali egipteni, conform theartnewspaper.com.
Construit în umbra piramidelor din Giza, cu statuile sale colosale ale faraonilor și obiectele din viața de zi cu zi a Egiptului Antic, Marele Muzeu Egiptean fost deschis parțial în octombrie 2024, conform AFP.
Acest proiect, în curs de realizare de peste două decenii, a fost amânat de mai multe ori și din diverse cauze: schimbări politice, crize economice și pandemia de COVID-19. .
În prezent, 12 galerii sunt deschise pentru public, prezentând 15.000 de obiecte dispuse cronologic, din preistorie și până în perioada greco-romană, care reconstituie istoria acestei civilizații.
Printre punctele forte figurează comorile reginei Hetepheres, mama faraonului Kheops, constructorul Marii Piramide. Tronul ei delicat sculptat, odinioară ascuns într-o cameră slab luminată a fostului Muzeu Egiptean din Cairo, construit în 1902, este de acum bine pus în evidență.
Printre cele mai așteptate exponate se numără comorile faraonului Tutankhamon, inclusiv masca sa legendară din aur, care va ocupa un loc de cinste într-o galerie ce îi este dedicată.
Peste 5.000 de obiecte aparținând acestui faraon au fost transferate în muzeu, însă întreaga colecție, inclusiv sarcofagul său și rămășițele îmbălsămate ale fiicelor sale, se află într-un loc secret până la deschiderea oficială.
O altă piesă așteptată cu nerăbdare, barca solară din lemn de cedru, lungă de 44 de metri, îngropată alături de Marea Piramidă în jurul anului 2.500 î.Hr., nu a fost încă dezvăluită pentru vizitatori.
Foto sus: Marele Muzeu Egiptean (© Facebook / Grand Egyptian Museum)
Mai multe pentru tine...