De ce este 10 noiembrie „Ziua Artileriei Române”
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a postat de ziua „Artileriei Române” un articol despre evoluția artileriei pe teritoriul României. Redăm integral postare Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”:
„Tunurile sunt atestate pe teritoriul actual al României la sfârșitul secolului al XIV-lea. Până în epoca lui Mihai Viteazul, acestea au fost relativ rare. În 1475, la Podul Înalt, Ștefan cel Mare a avut 20 de piese, iar în 1595, la Călugăreni, Mihai Viteazul a apărat malul nordic al Neajlovului cu 12 piese. O excepție este scurta domnie a lui Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574), care a dispus de cel puțin 80 de tunuri de calibru mare și de multe alte guri de foc de calibru mai mic.
Așadar, tunurile erau de diferite calibre (în special, între 100 și 150 mm) și trăgeau cu ghiulele din piatră sau din metal. Loviturile erau eficiente până la 100-200 de metri. Nu era mult, dar îmbunătățeau moralul pe câmpul de luptă...
În secolul al XVII-lea, prin grija unor domnitori (Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino în Țara Românească, Vasile Lupu în Moldova) sau a principilor Ráckóczi în Transilvania, artileria a continuat să se dezvolte. Secolul al XVIII-lea a adus unele modificări: în vreme ce în Transilvania, cucerită de Habsburgi, trupele imperiale erau înzestrate cu tunuri conforme cu standardele armatelor creștine ale epocii, în Țara Românească și Moldova artileria a fost desființată, o dată cu instituirea domniilor fanariote.
Artileria reapare la sud de Carpați în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Știm că oastea lui Tudor Vladimirescu a avut, în tabăra de la București, șapte tunuri. La est de Carpați, domnitorul moldovean Mihail Sturdza a primit, în 1835, un tun de bronz de calibrul 80 mm, capturat de la turci în timpul confruntărilor din anii 1828-1829.
În 1841, domnitorul muntean Alexandru Ghica a încercat, fără succes, să înființeze prima baterie de artilerie a Țării Românești. Doi ani mai târziu, în 1843, noul domn de la București, Gheorghe Bibescu a mers la Istanbul pentru investitură. La sugestia locotenentului Ioan Emanoil Florescu, care făcea parte din delegația munteană, Bibescu i-a cerut sultanului Abdul-Medjid câteva piese de artilerie. Sultanul a fost de acord și a oferit armatei Țării Românești, în dar, o baterie de artilerie formată din patru tunuri de bronz, de calibrul 80 mm (fiecare piesă cântărea o tonă).
Oficial, prima baterie de artilerie de pe teritoriul Principatelor Dunărene a apărut la 10 noiembrie 1843, prin Porunca Domnească nr. 198. Primul comandant al acesteia a fost căpitanul Pavel Lentz. Astfel, artileria devenea a treia armă a armatei Țării Românești, după infanterie și cavalerie. În secolul al XX-lea, data înființării primei baterii muntene a devenit Ziua Artileriei Române.
În Albumul Oștirii, apărut în 1852, se observă că tunurile primei baterii sunt asemănătoare cu tunurile „sistem Gribeauval”, apărute în Franța în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De asemenea, se observă și faptul că artileriștii români folosesc culoarea neagră la manșete și guler (tradiție păstrată până în zilele noastre), cu paspoaluri roșii. La ținuta de ceremonie, se purta panaș negru”. (Text redactat de muzeograful Sorin Turturică)
