Cupa Sportivă la Oină între instituțiile școlare din Basarabia interbelică  jpeg

Cupa Sportivă la Oină între instituțiile școlare din Basarabia interbelică

📁 Istoria Sportului
Autor: Redacția
🗓️ 5 iunie 2020

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a publicat imagini inedite cu un trofeu sportiv obținut la un concurs interșcolar organizat de Comisia sportivă de oină între instituțiile școlare din Basarabia interbelică. Din păcate, nu au rămas înregistrate și instituțiile școlare participante la concurs, și nici locul organizării (posibil Chișinău) – știm doar că unul dintre participanţi s-a ales cu premiul II și că evenimentul a avut loc pe 13 mai 1934.

Cupa oina Basarabia interbelica jpg jpeg

Jocul de oină (sau hoina) este practicat continuu începând din secolul al XIV-lea, conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau cu o bâtă). Jocul devine atractiv printre tinerii de la sate şi pătrunde în programa școlară prin intermediul lecțiilor de educație fizică. Prin Reforma Învățământului de la 1898, cât și prin alte decizii ministeriale, ministrul Învățământului, Spiru Haret, introduce practicarea obligatorie a oinei în școlile de toate gradele şi decide totodată organizarea anuală a concursurilor școlare de oină. 

Acest text a apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com

Cumpără Acum

H 220 jpg jpeg