Cum ar─âtau trenurile blindate din perioada R─âzboaielor Mondiale jpeg

Cum ar─âtau trenurile blindate din perioada R─âzboaielor Mondiale

­čôü Istoria Armelor
Autor: ANGIE VOICU

Trenurile par niște mijloace de transport depășite pentru secolul XXI, mai ales dacă sunt comparate cu avioanele. În prezent, trenul joacă un rol minor în transportarea americanilor, însă europenii și asiaticii încă le preferă, pentru viteza și confortul pe care le oferă, infrastructura feroviară fiind mult mai dezvoltată pe cele două continente.

Acest lucru contrastează enorm cu secolul trecut, unde trenurile, în general, și blindatele, în particular, au avut un rol însemnat, în timpul celor mai mari conflicte militare din istorie, Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial.

5 169 jpg jpeg

Primul tren blindat a fost folosit ├«n R─âzboiul Civil din America, ├«n 1861, de armata statelor nordice, porivit Funda╚Ťiei JamesTown. Au fost utilizate ╚Öi ├«n R─âzboiul franco-german (1870-1871), dar aceast─â ma╚Öin─ârie incredibil─â de lupt─â ╚Öi-a demonstrat calit─â╚Ťile abia ├«n Primul R─âzboi Mondial, c├ónd Rusia a folosit trenurile blindate pentru ap─ârare, ├«n timpul transportului prin vastul s─âu teritoriu. Aceste ma╚Öin─ârii protejate de blindaj sunt echipate cu tunuri ╚Öi mitraliere. Ele au fost folosite, ├«n special, pentru a deplasa cantit─â╚Ťi mari de armament la distan╚Ť─â.

Trenurile blindate au fost folosite de aproape toate ╚Ť─ârile europene care au luptat ├«n cel de-Al Doilea R─âzboi Mondial:Polonia a profitat intens de pe urma lor, Germania Nazist─â n-a vrut s─â se lase mai prejos ╚Öi a ├«nceput s─â le foloseasc─â, iar ru╚Öii depindeau de ele, mai ales pentru defensiv─â, conform Business Insider. Chiar ╚Öi Canada a patrulat coasta de vest cu un tren blindat, pentru a fi preg─âtit─â ├«n cazul unei invazii.

Click aici pentre imagini cu trenurile blindate folosite în timpul Războaielor Mondiale