Comisia Europeană cere aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen
Comisia Europeană (CE) cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.
Într-o comunicare adoptată miercuri privind un Spaţiu Schengen mai puternic, Comisia Europeană salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.
„De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcţionare a Spaţiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei şi, mai recent, de când se confruntă cu consecinţele fără precedent ale războiului din Ucraina. Deşi cele trei ţări sunt deja obligate parţial să respecte regulile Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate şi, prin urmare, ele nu se bucură pe deplin de beneficiile care decurg din apartenenţa la Spaţiul Schengen (...) A deveni pe deplin parte a Spaţiului Schengen este o cerinţă pentru aceste state membre şi, prin urmare, ar trebui să li se permită să facă acest lucru, având în vedere că îndeplinesc condiţiile”, se precizează în comunicarea CE, citată de Agerpres.
”Un spaţiu Schengen extins, fără controale la frontierele interne, va face Europa mai sigură - printr-o protecţie consolidată a frontierelor noastre externe comune şi o cooperare poliţienească eficientă -, mai prosperă - prin eliminarea timpului pierdut la frontiere şi prin facilitarea contactelor interpersonale şi de afaceri - , şi mai atractivă - prin extinderea semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne”, subliniază Comisia Europeană.
”Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la Spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.