Cercetătorii au descoperit de ce purtau vikingii „ciocanul lui Thor”

Arheologii danezi au rezolvat misterul cu privire la semnificaţia amuletelor Mjöllnir purtate de vikingi. Cercetătorii au constatat că, într-adevăr, acestea reprezintă ciocanul lui Thor.

Peste 1.000 de pandantive, minuţios sculptate, în formă de ciocan, a fost găsite în zona nordică a Europei încă din primul mileniu al erei noastre. Deşi se credea că aceste amulete erau ciocane, polemica a rămas deschisă cu privire la adevărata lor semnificaţie. Forma neobişnuită a obiectelor – cu un mâner scurt şi un cap simetric – a trezit suspiciuni dacă nu cumva ar reprezenta ceva complet diferit.

O amuletă vikingă din secolul X a fost găsită în Købelev, pe insula daneză Lolland, care a permis aflarea răspunsului definitiv. Pe mica amuletă sunt inscripţionate cuvintele:„Hmar x is”, ceea ce poate fi tradus în „acesta este un ciocan”.

„Acesta este singurul pandantiv în formă de ciocan cu o inscripţie runică. Şi ne spune că (pandantivele) reprezintă, de fapt, ciocane”, Henrik Schilling, purtătorul de cuvând al Muzeului Naţional al Danemarcei, a explicat pentru Discovery News. Turnat în bronz şi, cel mai probabil, placat cu argint, staniu şi aur, pandantivul de 1.100 de ani arată că mitul lui Thor a influenţat în mod categoric producerea bijuteriilor vikinge.

Un zeu războinic al tunetului, Thor apare în mitologia nordică ţinând un ciocan magic şi puternic, Mjöllnir, pe care îl foloseşte să protejeze Asgard, fortăreaţa celestă a zeilor, împotriva uriaşilor. Acum, este clar faptul că bărbaţii şi femeile vikinge purtau ciocanul lui Thor pentru protecţie.

„Ceea ce conta era puterea protectoare a amuletei”, spune Peter Pentz, arheolog la Muzeul Naţional al Danemarcei. „Adesea, vedem  că apar împreună ciocanul lui Thor şi cruci creştine, astfel orferind dublă protecţie.”

Cu un ornament împletit pe o parte a capului ciocanului şi o scurtă inscripţie runică pe cealaltă, nou descoperita amuletă Mjöllnir a fost creată, probabil, de un localnic meşteşugar. Fragmente de ace de argint şi o matriţă pentru broşe indiă faptul că bijuteria a fost produsă în atelierul unui argintar de pe insula Lolland. Era un artizan priceput – runele variază în înălţime de la 3 la 7 mm, necesitând o grad mare de precizie în inscripţionarea lor – dar nu şi un scriitor iscusit. Conform arheologilor, a omis litera „a” din cuvântul „ciocan” şi a inverast runa exprimând litera S.