Ce sentință a primit pensionarul din Germania care a ținut în pivniță un tanc din cel de-al Doilea Război Mondial
Un pensionar din Germania, în vârstă de 84 de ani, care a ținut în subsolul casei un tanc, un tun antiaerian și o torpilă din cel de-Al Doilea Război Mondial va fi obligat să plătească o amendă de 250.000 de euro, dar și să vândă colecția de arme. Potrivit avocatului său, un muzeu american ar fi interesat să cumpere tancul Panther. Instanţa, procurorii şi apărarea au ajuns la un acord, iar bărbatul va primi o pedeapsă cu suspendare, care urmează să fie anunțată de judecător.
Instanţa din Kiel, în nord-vestul Germaniei, a dispus achitarea unei amenzi în valoare de 250.000 de euro şi vinderea tancului şi a tunului antiaerian găsite pe proprietatea bărbatului.
Armamentul - un tanc model Panther, un tun antiaerian cu calibrul de 8,8 centimetri, o torpilă, un mortier, mitraliere, puşti de asalt, pistoale automate şi peste 1.000 de cartuşe - a fost găsit în timpul unei percheziţii efectuate în vara anului 2015.
Percheziţia vilei, desfăşurată în 2015, s-a transformat într-o operaţiune de două zile. La aceasta au participat 20 de soldaţi care au avut nevoie de aproximativ nouă ore pentru a îndepărta de pe proprietatea bărbatului tancul, cu o greutate de aproape 40 de tone.
Inculpatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică în conformitate cu legile stricte privind protecţia datelor din Germania, a susţinut la o audiere de la începutul acestui an, că a achiziţionat tancul din Anglia, sub formă de fier vechi.
Problema principală cu care s-a confruntat instanţa regională din Kiel a fost încadrarea armelor găsite. Procuratura a susţinut că acestea erau operaţionale, ceea ce însemna că bărbatul a încălcat Legea privind controlul armelor de război şi a comis şi alte infracţiuni legate de posesia de arme. Experţii numiţi de instanţă au considerat, însă, că doar tunul antiaerian putea fi considerat o armă de război, restul obiectelor nemaifiind operaţionale.
Curtea va pronunţa sentinţa finală în cursul zilei de marţi, notează DPA, citată de Agerpres.