image

Castrul roman de la Apulum, reconstituit 3D! Cum ar fi arătat Castrul legiunii a XIII-a Gemina?

🗓️ 22 august 2024

Filmul reconstrucției digitale a Castrului Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum a fost prezentat la Alba Iulia, în deschiderea Festivalului Roman Apulum 2024, anunță Alba 24.

Pentru reconstituirea 3D a marii fortificații romane de la Apulum s-au folosit date obținute din săpăturile arheologice efectuate de-a lungul anilor și analogii din provincia Dacia.

Filmul a fost realizat în cadrul proiectului „RomansWineDanube – Marketing framework for sustainable cultural tourism development” – acronim RomansWineDanube, finanțat în cadrul programului european Danube Region Programme 2021-2027.

Construit între anii 106-132 A.C., castrul Apulum a funcţionat în mod neîntrerupt, până la părăsirea Daciei de către administraţia romană (271-273 A.C.), adăpostind vreme de aproape 165 de ani legiunea.

Din acest an, castrul de legiune este înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ca parte componentă a cluster-ului Apulum din cadrul monumentului Frontierele Imperiului Roman – Dacia.

Filmul despre castrul legiunii a XIII-a Gemina a fost realizat de către Lucian Craiu, consultant științific – arheolog dr. Anca Timofan.

Imaginile pot fi vizionate aici.