Care e miza reală a legii antilegionari? Marius Oprea, la Adevărul Live, de la 11.00
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în urmă cu o săptămână, aşa-zisa lege antilegionară, care reglementează statutul organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Despre toate criticile, dar despre aplauzele cu care a fost primită legea, vorbeşte istoricul Marius Oprea, la Adevărul Live, de la 11.00.
INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE.
În spatele celor mai virulente proteste la adresa acestei legi se află, adesea, cei care îşi aduc aminte de sfânta tinereţe legionară a eroilor lor, cei care consideră că încă e preferabil să ai pieptul călit de fier şi sufletul de crin, cei care se luptă pentru eliminarea cardului de sănătate, pentru că, scris invers, se citeşte drac, cei care refuză vaccinul şi, în mare, de românii autodeclaraţi patrioţi.
Totuşi, împotriva legii sunt şi o bună seamă de istorici certificaţi de propriile studii şi, mai ales, de activitatea în slujba reconcilierii cu trecutului. Unul dintre ei este Marius Oprea, istoric de teren, din aceia care merge pe urmele victimelor comunismului, până la mormintele lor. Cine are dreptate? Ce rol şi, mai ales, ce scop are, de fapt, această lege?
Urmăriţi o dezbatere Adevărul Live, joi, de la 11.00. Invitat:istoricul Marius Oprea.