biserica salistea1 jpg

Biserică de lemn din Alba, veche de peste două secole, restaurată prin PNRR

📁 Patrimoniu
Autor: Dorin Ţimonea
🗓️ 13 iulie 2023

Biserica de lemn din Cioara, în prezent Săliştea, judeţul Alba, veche de peste două secole, monument istoric, va fi restaurată şi consolidată cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Autorităţile locale au anunţat începerea activităţilor pentru implementarea proiectului "Biserica de lemn 'Sf. Arhangheli' a fostei mănăstiri Cioara", finanţat din bugetul PNRR, pe Ruta bisericilor de lemn.

Vor fi lucrări de restaurare şi consolidare, un alt obiectiv fiind promovarea acestui monument de patrimoniu. Valoarea totală a proiectului este de 2.910.475,02 lei. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile se ridică la 2.886.675,02 lei, iar cea eligibilă din PNRR la 2.425.777,33 de lei. Proiectul trebuie implementat până în 30 septembrie 2024.

Monument istoric clasa A, biserica de lemn "Sf. Arhangheli" din Cioara, azi Săliştea, a fost construită spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe locul vechiului lăcaş de cult al mănăstirii, din perioada Sf. Sofronie. Stilul arhitectural este de inspiraţie hunedoreană.

Potrivit reprezentanţilor Museikon Alba Iulia, se mai păstrează din pictură doar decorul tâmplei, realizat de Petru din Topârcea, probabil în anul 1804, notat pe una din icoanele de praznic datorate aceluiaşi zugrav. Uşile împărăteşti au fost pictate în 1830 de Simion Poienaru, din Laz.

Imagine din interiorul monumentului (foto: Țețcu Mircea Rareș)
Imagine din interiorul monumentului (foto: Țețcu Mircea Rareș)

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro