Banca Naţională a Ungariei va deschide anul viitor „cel mai spectaculos muzeu al banilor” din Europa jpeg

Banca Naţională a Ungariei va deschide anul viitor „cel mai spectaculos muzeu al banilor” din Europa

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 5 octombrie 2021

Banca Naţională a Ungariei va deschide Muzeul Banilor din Ungaria şi Centrul pentru Vizitatori în Palatul Poştal din Piaţa Széll Kálmán pe 15 martie 2022, a anunţat Banca centrală, potrivit Budapest Business Journal, citat de adevarul.ro.

Odată cu deschiderea „celui mai spectaculos muzeu al banilor din Europa”, banca centrală a Ungariei a anunţat că îşi propune să facă dezvoltarea culturii financiare accesibilă tuturor segmentelor societăţii, atât copiilor, cât şi adulţilor. Muzeul interactiv va prezenta 58 de instrumente, variind de la proiectarea bancnotelor până la realizarea lingourilor de aur, cu aproape 2.000 de obiecte expuse.

Site-ul muzeului a fost lansat deja la penzmuzeum.hu.