Aproape 1.000 de monede spaniole, poloneze, turcești și românești, descoperite în Dâmbovița
Aproape 1.000 de monede din perioada anilor 1500-1600 au fost descoperite de căutători amatori în localitatea dâmboviţeană Săbieşti şi au fost predate autorităţilor, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.
„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, însoţiti de un criminalist şi de 2 arheologi de la Complexul Muzeal «Curtea Domnească» din Târgoviste, au acordat sprijin reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Dâmboviţa pentru a intra în posesia a peste 980 de monede, descoperite de un bărbat din Bucuresti, împreună cu mai multe persoane, în urma unor activităţi de detecţie şi săpare a solului pe raza localităţii Săbieşti”, a anunţat, luni, IPJ Dâmboviţa. ”În ceea ce priveşte locul unde au fost găsite aceste monede metalice, până în prezent, s-a stabilit că acesta nu face parte din categoria siturilor arheologice”, au mai transmis autorităţile.
Sursa citată a precizat că, din primele verificări, monedele datează din perioada 1500-1600 d. Ch şi ar fi de origine spaniolă, românească, poloneza şi turcă.
Sursa: news.ro