A fost returnat Egiptului un deget al tatălui lui Tutankhamon
Degetul a fost furat în 1907, în timpul unei examinări a scheletului, şi a fost returnat Consiliului în timpul unei ceremonii care a avut loc la Cairo, unde s-a semnat un acord între Egipt şi Elveţia pentru simplificarea procedurilor de restituire a obiectelor arheologice.
Degetul va fi expus la Muzeul egiptean din Cairo, potrivit unui comunicat, care dă asigurări că acesta aparţine lui Akhenaton, al cărui schelet a fost descoperit în Valea Regilor, în apropiere de Luxor.
Akhenaton, faraon al celei de-a XVIII-a dinastii, care a trăit cu peste 1300 de ani înaintea erei noastre, a fost formal identificat, în februarie, graţie unor analize ADN, ca tată al lui Tutankhamon, "faraonul copil", mort la vârsta de 19 ani.
Ambasada Elveţiei la Cairo a indicat că relicva a fost restituită şefului Consiliului pentru antichităţi, Zahi Hawass, de Frank Rühli, un cercetător de la Universitatea din Zurich, specialist în mumii.
Este vorba despre "o iniţiativă privată a acestui cercetător, care, graţie contractelor sale personale", a recuperat degetul "dintr-o ţară europeană", a declarat un diplomat pentru AFP, fără să indice despre ce stat este vorba.
"Nu este vorba despre o restituire făcută de Guvernul elveţian", a adăugat acesta.
Din 2002, Elveţia este cea de-a 16-a ţară care semnează cu Egiptul un acord pentru restituirea obiectelor arheologice.
Egiptul, care a făcut din recuperarea obiectelor sale arheologice-furate şi răspândite în toată lumea-o cauză naţională, a organizat, săptămâna trecută, o conferinţă internaţională pe acest subiect.