Château La Coste, în Provence: ce descoperire!

Imaginaţi-vă: ce poate fi mai frumos, mai încântător decât să iei masa de prânz în Provence, cu vin rosé însoţind o delicioasă tarte à l’oignon, urmată de o tarte tropézienne, cu straturile ei generoase de cremă de lămâie, pe care abia-abia o dovedeşti? Vă spunem noi ce: să iei prânzul, în lumina aurie a miezului de zi, pe acorduri de Erik Satie, Gnossiennes, într-unul dintre restaurantele în aer liber de pe incredibilul domeniu Château La Coste, aflat la nici 20 de kilometri depărtare de Aix-en-Provence.

Ce face spaţiul acesta extraordinar e chiar alcătuirea sa: opere de artă contemporană răspândite ici, colo (dar nu la întâmplare!) printre şirurile de viţă-de-vie, printre rândurile de măslini, astfel încât îţi trebuie o hartă a domeniului ca să te asiguri că nu scapi nimic. Nu, nu un parc tematic, ci o aventură, o permanentă aventură a descoperirii: vin, artă, arhitectură, într-o combinaţie care face atât de bine papilelor gustative, dar mai ales privirii. Câteva nume uriaşe care au făcut din Château La Coste casă bună pentru lucrările lor? Iată: Tadao Ando, Louise Bourgeois, Frank Gehry, Paul Matisse, Oscar Niemeyer, Jean Nouvel, Renzo Piano...

Drumul până la Château La Coste – 16 kilometri de Aix-en-Provence, în comuna Le Puy-Sainte-Réparade – e el însuşi o mică minune. Treci pe lângă impresionante păduri de pin, în care cresc, printre copaci, tufe bogate cu flori mici, galbene – „Nu, nu sunt mimoze, nu sunt nici jeannettes, oare ce sunt?”, se discută – înainte să ajungi în faţa unui loc care taie, la propriu, răsuflarea. 

Şi taie spaţiul, tot la propriu, şi poarta simplă, dar impunătoare, care marchează intrarea pe domeniu, opera superstarului japonez Tadao Ando. Lucrările lui Tadao Ando – susţinător al principiului că arhitectul trebuie întotdeauna să se adapteze peisajului înconjurător, nu să îl modifice – se pot număra pe degete în Europa; şi patru-cinci sunt chiar aici, la Château La Coste. Iar pentru oamenii locului, arhitectul japonez e un soi de „mastermind”, de creier al spaţiului, iar influenţa sa în alcătuirea (şi evoluţia) domeniului Château La Coste e de necontestat. 

Ce e, până la urmă, Château La Coste? 

Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului. Dar, cu certitudine, mult mai mult decât un domeniu viticol. Rândurile de viţă-de-vie de pe dealurile cu unduiri molatice din jur te lasă, desigur, să crezi asta, dar ce să fie cu liniile drepte, cu clădirile simple, angulare, cu construcţiile care se ivesc în zare şi pe înălţimi, ce să fie cu luciul apei şi, oglindindu-se în apă, păianjenul uriaş de la intrare? 

E clar: Château La Coste nu e chiar un domeniu obişnuit. E una dintre atracţiile-cheie din Provence în ultimii ani, un domeniu care s-a născut în jurul viilor, dar gândit să fie aproape un muzeu în aer liber, în care natura şi instalaţiile de artă contemporană sunt exponate la fel de importante ca şi vinul care se produce aici. O îmbinare atipică? Aşa o fi, dar una care câştigă din ce în ce mai mult teren, din ce în ce mai mulţi adepţi, mai mulţi vizitatori. Iar printre primii cuceriţi sunt chiar artiştii – nume uriaşe ale artei contemporane sunt invitaţi să cunoască domeniul, să-i descopere luminile, luminişurile, înainte de a decide, ei înşişi, ce lucrare vor realiza aici şi unde anume o vor aşeza în acest spaţiu care se întinde pe mai bine de 200 de hectare. 

Păianjenul de la intrare e, de pildă, opera artistei franceze Louise Bourgeois. Realizat din bronz şlefuit şi contorsionat, dă impresia de forţă, de vitalitate, dar picioarele-i rămân subţiri şi delicate – o lucrare care pare, în egală măsură, agresivă şi protectoare şi care a ajuns, în timp, aproape un simbol al locului. Plasat strategic în faţa Centrului de Artă imaginat de Tadao Ando, deschide drumul/drumurile către descoperirea domeniului.

Renzo Piano, Oscar Niemeyer, Jean Nouvel 

Deschiderea oficială a Château La Coste a avut loc în 2011, după zece ani în care spaţiul a luat forma închipuită de proprietarii săi. Erau pe-atunci 26 de lucrări răspândite pe domeniu – acum sunt peste 40, şi nu punem la socoteală expoziţiile temporare, totdeauna cu miez, găzduite de generoasele spaţii de expunere, şi ele în egală măsură opere de artă şi arhitectură.

Unul dintre acestea a fost creat, de pildă, de faimosul arhitect italian Renzo Piano în anul 2017: un spaţiu de 160 de metri pătraţi gândit să expună lucrări de artă şi să depoziteze vin, iar Piano, ca să-l integreze în peisaj, l-a coborât 6 metri sub nivelul solului. Intrarea în pavilion e, de fiecare dată, o surpriză – te faci una, unul, cu rândurile de viţă-de-vie dimprejur – iar înăuntru te aşteaptă altele: la vremea vizitei noastre, pavilionul găzduia picturi luminoase, colorate, realizate de Bob Dylan (da, chiar el) şi inspirate de Provence.

Cel mai nou spaţiu expoziţional al domeniului e Auditoriumul imaginat de arhitectul brazilian Oscar Niemeyer: asemenea unui val, asemenea unei virgule, în mijlocul unei zone plantate cu struguri din soiul Vermentino. Iar Auditoriumul a fost gazda cea mai potrivită pentru coloanele enigmatice, alcătuite din sfere colorate, inspirate de maternitate, ale artistei britanice Annie Morris. În urma acestei expoziţii anume a rămas pe domeniu o lucrare din aceeaşi serie, înaltă de 6 metri, din bronz, care îmbogăţeşte astăzi Promenada Artei & Arhitecturii la Château La Coste. 

Inima domeniului, crama, e tot o operă de artă: lucrarea arhitectului francez Jean Nouvel, o operă ultramodernă remarcabilă, de forma unui cilindru tăiat pe jumătate – o vezi de la depărtare, strălucind în soare. Şi nici că e ceva mai potrivit decât să vii, pentru o zi întreagă, la Château La Coste şi, cu harta în mână, să găseşti, una după alta, lucrările de mari dimensiuni – dar şi dătătoare de mari emoţii – de pe domeniu. Să faci o pauză de prânz şi de rosé – căci nu rosé-ul a pus Provence pe harta lumii? – şi să continui după masă, ca să consumi şi calorii.

Frank Gehry, Guggi, Paul Matisse, Alexander Calder, Hiroshi Sugimoto

Perfect integrate în spaţiu, pe coline, printre pini, la capătul unor cărări mai lungi sau mai scurte, pe lângă parcelele de viţă-de-vie care îşi văd de viaţa lor până a deveni vin, sunt ele, minunile, minunatele. Aici, un spaţiu pentru muzică, pentru evenimente, care aduce cu un amfiteatru, Pavillon de musique, opera lui Frank Gehry (lucrarea cea mai cunoscută a sa e una gigantescă: Muzeul Guggenheim din Bilbao).

Dincolo, un potir de dimensiuni uriaşe, cu suprafaţă netedă şi sunet metalic – opera artistului irlandez Guggi, Calix Meus Inebrians, un caliciu din bronz care trimite la tradiţie, la Biblie, la facerea vinului. Mai departe, o instalaţie care predispune la meditaţie şi ale cărei vibraţii se simt şi după ce te vei fi depărtat: e Meditation Bell, opera artistului american Paul Matisse, cu un mecanism atât de complicat că i-a luat autorului ani buni să-l perfecţioneze. 

Mai încolo, La Grande Croix Rouge, marea cruce din sticlă roşie de Murano imaginată de artistul francez Jean-Michel Othoniel, în strânsă legătură cu vinul care se face pe domeniu, cu vinul care se transformă în sângele lui Hristos. La intrare, alte două exponate care-ţi iau ochii: Small Crinkly, opera americanului Alexander Calder, inventator al sculpturii mobile, şi lucrarea, ca un titirez, care trimite la timp, la infinit, a japonezului Hiroshi Sugimoto.

În pădure, printre copaci, încă un spaţiu marca Tadao Ando, care ilustrează, în chip atât de elocvent, de percutant, modul în care trăim şi cu ce efecte asupra lumii: Patru cuburi pentru a contempla mediul. Drumul prin întuneric prin pavilionul din lemn de molid, cuburile în sine îţi rămân în minte multă vreme după ce vizita se va fi încheiat: primul – CO2, al doilea – apa, al treilea – deşeurile pe care le producem, în vreme ce al patrulea cub, gol, e dedicat unui viitor incert. „Future? Only if we allow it” (Viitor? Doar dacă-i dăm voie să existe).

Fragmentul face parte din articolul cu același nume, publicat în numărul 256 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: CHATEAU-LA-COSTE.COM