Ziua Bánffy în Castelul de la Bonțida

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 12 septembrie 2025

Fundația Transilvania Trust organizează din nou Ziua Bánffy la Castelul din Bonțida, duminică, 21 septembrie 2025, între orele 11 și 17.

Ziua Bánffy este dedicată trecutului și prezentului castelului și familiei care i-a dat numele, astfel, în cadrul programului va avea loc o discuție dedicată lucrărilor de restaurare aflate în desfășurare ale ansamblului arhitectural, precum și vernisajul noii expoziții permanente, consacrate ultimei contese de la Bonțida, Katalin Bánffy, informează un comunicat al Fundației Transilvania Trust.

Pe lângă acestea, publicul va putea participa la tururi ghidate în limbile maghiară și română, va avea acces la expozițiile noastre, iar cei mici se vor putea bucura de jocuri de societate și spectacole. Programul include și o prezentare de carte: Attila Markó va vorbi despre volumul său 101 luni, jurnalul autoexilului său în Ungaria, ca urmare a acuzațiilor de corupție formulate împotriva sa în calitate de politician.

„Meseriile tradiționale în construcții sunt prezente la castel de 24 de ani: încă din 2001 organizăm aici tabere de specializare, unde participanții pot face cunoștință cu aceste meșteșuguri. În cadrul Zilei Bánffy, oferim din nou vizitatorilor ocazia să pătrundă în universul pietrăriei, tâmplăriei și al unor tehnici decorative murale”, precizează comunicatul citat.

Momentul de încheiere al evenimentului va fi concertul baroc susținut de ansamblul Flauto Dolce, în clădirea principală a castelului.

Program

11.00 – 17.00 Expoziții permanente:

  • Câmpurile de forță ale lui Miklós Bánffyaripa de vest a clădirii principale (max. 10 vizitatori deodată)
  • Experience Roomturnul clădirii de bucătărie (max. 5 vizitatori deodată)
  • Castele și cetăți de pe Valea Someșului – curte
  • Lost&Found Lapidarium și Expoziția digitală Statuile pierdute ale castelului Bánffy de la Bonțida capelă

11.00 Expoziție de fotografii – Ultima contesă a Bonțidei: Katalin Bánffy

Expoziția va fi deschisă de: Nicolette Jelen-Bánffy; Elisabeth Jelen-Salnikoff; Zsuzsa Szebeni, lider al Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe

etajul clădirii principale

11.00 – 15.00 Atelier deschis al meseriilor tradiționale în construcții: pietrărie, tencuieli decorative, zidărie, tâmplărie tradițională și restaurare de mobilă; demonstrația se va ține de maiștrii care lucrează la restaurarea Castelului Bánffy de la Bonțida

curtea de onoare

11.00 – 15.00 Programe pentru copii: decorare de turtă dulce, jocuri de societate cu echipa Kubuk, șah, jenga, badminton, activități de artizanat (creare de hrănitoare pentru păsări din carton și brățări cu noduri), pictură pe față

curte

11.00 – 15.00 Aromatica: Condimente și mirosuri ale epocilor trecute, workshop interactiv (Cabinetul de Curiozități)

curte

11.30 Vizită ghidată în limba română pornire de la clădirea porții

12.00 Discuție la masă rotundă: Renașterea Castelului Bánffy din Bonțida – procesul de restaurare și planuri pentru utilizarea etajului clădirii principale și a clădirii grajdului

Participanți: arh. Camelia Sisak; Csilla Hegedüs, președintele Fundației Transilvania Trust

Discuția se va desfășura în limba engleză.

Clădirea Miklós

13.00 Spectacol de păpuși pentru copii, în limba maghiară: Vitéz László și moara blestemată, interpretat de László Vincze

capelă

14.00 Spectacol muzical interactiv pentru copii, în limba română: Afonel și Armonia, în interpretarea Stației Teatru/Muzical, interpreți: Renata Burcă și Adonis Tanța

parterul clădirii principale

14.00 Vizită ghidată în limba maghiară pornire de la clădirea porții

15.30 Prezentare de carte: Attila Markó: 101 hónap – Élettörténet az igazságtalanságtól az igazságig (101 luni. Povestea unei vieți de la nedreptate la dreptate)

Discuția cu autorul va fi purtată de: Csilla Hegedüs, președintele Fundației Transilvania Trust

Discuția se va desfășura în limba maghiară, la cerere vom asigura traducere.

Clădirea Miklós

16.30 Concert baroc, ansamblul Flauto Dolce, vor interpreta: Zoltán Majó, Noémi Miklós și Mária Szabó

parterul clădirii principale

Intrarea este liberă.

Mai multe