Vesta din lână purtată în detenție de poetul Vasile Voiculescu, expusă la Buzău

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 22 noiembrie 2024

Muzeul Judeţean Buzău, în parteneriat cu Muzeul Ororilor Comunismului din România, organizează expoziţia temporară „ROMLAG 1945-1965”, ocazie cu care va fi prezentată vesta din lână purtată de poetul şi dramaturgul buzoian Vasile Voiculescu din perioada detenţiei, la Jilava şi Aiud.

Potrivit Muzeului Judeţean Buzău, numele expoziţiei „ROMLAG 1945-1965” evocă sistemul concentraţionar şi represiv instituit înainte de 1945, dar şi în timpul regimului de tip stalinist din Republica Populară Română.

„Naraţiunea personalizată a spaţiului represiv şi totalitar este făcută printr-o abordare interdisciplinară a noilor tehnologii media cu cercetarea cartografică. Astfel, instalaţia expoziţională este structurată în jurul a cinci teme: Rezistenţa, Revoltele, Detenţia Politică, Deportările şi Frontierele şi abordează, din perspectivă pluridisciplinară, subiectul sistemului concentraţionar şi represiv instituit în perioada premergătoare, dar şi în timpul regimului comunist de tip stalinist din România. Proiectul expoziţional a fost gândit şi în contextul începerii lucrărilor de reabilitare a fostului penitenciar Râmnicu Sărat, proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi coordonat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc”, informează Muzeul Judeţean Buzău.

În cadrul expoziţiei va fi prezentată vesta din lână purtată de poetul şi dramaturgul buzoian Vasile Voiculescu cât timp a fost în detenţie, la Jilava şi Aiud.

„Totodată, Muzeul Judeţean Buzău va avea ocazia de a prezenta publicului în cadrul acestei expoziţii una dintre piesele importante legată de istoria recentă, anume: vesta din lână purtată de poetul şi dramaturgul buzoian Vasile Voiculescu în perioada detenţiei pe motive politice de la Jilava şi Aiud. Piesa a fost restaurată în laboratorul propriu, în anul 2023”, a transmis sursa citată.

Expoziţia „ROMLAG 1945-1965” va putea fi vizitată în perioada 29 noiembrie 2024 - 10 februarie 2025, în intervalul orar: 09,00 - 17,00, accesul în ziua vernisajului fiind gratuit.

Foto sus: Vesta din lână purtată de poetul și medicul Vasile Voiculescu în perioada de detenție (5 august 1958 - 3 august 1963) a fost restaurată recent (© Casa Memorială „Vasile Voiculescu”)

Mai multe