România participă la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 24 octombrie 2024

În perioada 24-27 octombrie 2024, Cracovia va găzdui cea de-a XXVII-a ediție a Târgului Internațional de Carte la Centrul Internațional pentru Târguri și Congrese EXPO Kraków.

România este prezentă cu un stand propriu, D45, și un program special de evenimente, incluse în Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, informează un comunicat al Institutului Cultural Român.

Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Varșovia și Centrul Național al Cărții, a pregătit un stand cu aproximativ 60 de propuneri – traduceri din literatura română și publicații poloneze cu tematică românească – dintr-o multitudine de genuri: poezie, proză scurtă și roman, eseistică, filozofie, memorialistică, teatru, carte istorică, de călătorie, ghiduri turistice. Dintre cele mai noi traduceri în limba polonă, apărute în 2024, amintim: Lucian Boia, Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine, Virgil Tănase, Camus, Costică Brădățan, Elogiul eșecului. Patru pilde de umilitate. Matila Ghyka, Numărul de aur.

În sălile de evenimente ale Târgului, publicul polonez va fi invitat la lansarea ediției poloneze a cărții Misterul mașinuțelor chinezești, de Florin Irimia, în traducerea Radosławei Janowsk-a- Lascar, în prezența autorului și traducătoarei, la o prezentare dedicată împlinirii a 85 de ani de la Refugiul polonez în România, realizată împreună cu Fundația Karta, la o poveste despre secretele bucătăriei românești, spusă de Chef Lorek. Celor mici le vor fi dedicate ateliere de limbă română. În ultima zi a Târgului, în oraș va avea loc un concert de jazz, susținut de formația Amphitrio în clubul Alchemia.

Florin Irimia va continua după târg un turneu de lansare a cărții sale în Polonia. În 28 octombrie, Misterul mașinuțelor chinezești va fi prezentat la Legnica, la Teatrul Helena Modrzejewska, iar în 29 octombrie la Biblioteca Voievodală din Wrocław.

Program

Târgul cracovian va fi deschis publicului în următorul interval orar: 24 și 27 octombrie între orele 10.00-17.00, iar 25-26 octombrie între orele 10.00-19.00.

Programul de evenimente românești în spațiul Târgului și în spațiul exterior din Cracovia va fi următorul:

Joi, 24.10.2024, orele 13:00-14:00 și 14.00-15.00, Sala Praga B

O călătorie lingvistică prin România. Ateliere de limba română pentru școlari

Atelierele vor fi susținute de Julia Obrzut – absolventă de filologie polonă și română la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, pasionată de Munții Carpați și fascinată de cultura și limba română. Julia călătorește des în România, de unde se întoarce cu idei pentru materiale didactice și povești despre mituri, legende și obiceiuri românești, pe care le împărtășește publicului pe site-ul său „Opowieści z Rumunii” (Povești din România).

Vineri, 25.10.2024, orele 18:00-19:00, Sala Lwów B

Bucătăria românească – Chef Lorek povestește despre tradițiile culinare românești, cu exemplificări delicioase

Invitatul întâlnirii va fi Chef Lorek, cu alte cuvinte Laurențiu „Lorek” Zediu, finalist Master Chef Polonia 2018 și ambasador al gastronomiei românești în Polonia.

Sâmbătă, 26.10.2024, orele 13:00-14:00, Sala 04

Prezentarea cărții Exodus. Losy Polaków w Rumunii w latach 1939-1945 (Exodul. Destinul polonezilor în România între anii 1939-1945)

Invitată: Alicja Wancerz-Gluza (Fundația Centrul KARTA)

Exilul polonez în România este o experiență puțin cunoscută a celui de-al Doilea Război Mondial. A implicat nu doar cele mai înalte autorități ale statului, ci și aproximativ 25 000 de soldați și 25 000 de civili. Volumul este ilustrat cu 168 de fotografii din colecția Centrului KARTA, care cuprinde peste 1 000 de fotografii și 400 de documente unice. Publicația a fost realizată de echipa Fundației Centrul KARTA la comanda Centrului Național pentru Cultură (Varșovia 2024, ediția I).

Duminică, 27.10.2024, orele 11:00-12:00, Sala Lwów B

Premiera cărții Misterul mașinuțelor chinezești a scriitorului român Florin Irimia, în prezența autorului și traducătoarei Radosława Janowska Lascar

Misterul mașinuțelor chinezești (Ed. Amaltea 2024) este o colecție de patruzeci de povestiri, al căror element de legătură este naratorul – un băiat care, în paginile cărții, se transformă treptat dintr-un copil de grădiniță într-un tânăr și în persoana căruia îl putem recunoaște pe autorul însuși. În această scriere semi-autobiografică, memoria, ficțiunea și nostalgia se completează reciproc, creând o lume populată de un mozaic de personaje neobișnuite. Cheia de boltă sunt textele scrise din perspectiva adultului, care dorește să își păstreze trecutul în stop-cadru, în același timp, prin introspecție profundă, să își înțeleagă eul adult, din prezent.

Duminică, 27.10.2024, ora 19.00, Clubul Alchemia (ul. Estery 5)

Concert susținut de trupa românească de jazz contemporan Amphitrio, formată din Andrei Petrache – pian, Mike Alex – bass, Philip Goron – percuție

Concertul este parte din turneul internațional What Freedom Sounds Like, care marchează 35 de ani de la Revoluția din 1989 în România, sărbătorind trei decenii și jumătate de libertate artistică. În acest context, Amphitrio își lansează cel mai recent album, Timelines, cu opt piese care îmbină influențe din folclorul muzical din opt foste țări comuniste: România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Cehia, Polonia și Germania.

Târgul de Carte de la Cracovia este, alături de Târgul Internațional de Carte de la Varșovia, unul dintre cele mai importante evenimente anuale ale lumii editoriale poloneze. În 2023 au fost prezenți la târg peste 52 000 de vizitatori. Târgul este deschis publicului larg, prezentând o amplă ofertă de carte poloneză și străină, oferind în program ateliere și dezbateri dedicate activității editurilor și librăriilor, întâlniri cu autori, concursuri, expoziții și numeroase manifestări conexe în afara spațiului de târg, în întreaga Cracovie.

Mai multe